Vasile Ghețău / Alegerile Europarlamentare: 2 milioane de rezidenți în alte țări – rătăciți între Ministerul de Interne, Autoritatea Electorală Permanentă și Primării

Alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai, vor readuce în prim plan problema milioanelor de români rezidenți în alte state din UE și, mai ales, prezența lor pe listele de vot din țară. Chiar curățând listele de moții care în ultimii ani s-au înghesuit la urne cot la cot cu cei vii, ambiguitatea plutește încă peste nu mai puțin de 2 milioane de voturi.

O analiză privind situația rezidenților români în alte țări europene și a participării lor la vot face pentru cursdeguvernare.ro profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române. (REDACȚIA)

 I. Introducere: Alegerile pentru Parlamentul European 2014 și criteriul reședinței pentru electorat

Patru sute de milioane de cetățeni ai Statelor Membre ale Uniunii Europene vor putea participa la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai 2014. Este cifra estimată a cetățenilor cu drept de vot la aceste alegeri și acest drept poate fi exercitat în aceeași măsură și în aceleași condiții în Statul Membru de origine și în Statul Membru de reședință. Acest drept al fiecărui cetățean al Uniunii este recunoscut în articolul 20(2)(b) al Tratatului de funcționare aUniunii Europene, ca și în articolul 39(1) al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Detalii ale procedurilor (arrangements) de exercitare a dreptului de a vota (și de a fi candidat la alegeri) ale cetățenilor Uniunii care au reședința într-un alt Stat Membru decât cel al naționalității juridice (home Member State / Member State of origin) sunt prevăzute în Directiva Consiliului 93/109/EC din 6 decembrie 1993, completate prin prevederile Directivei Consiliului 2013/1/EU din 20 decembrie 2012.

Criteriul reședinței persoanei a căpătat importanță majoră într-o Uniune în care a fost consfințit dreptul cetățenilor la liberă circulație și stabilire a reședinței. Decalaje istorice în nivelul de dezvoltare și dinamici naționale și regionale de creștere economică diferențiate au declanșat și alimentat o masivă mobilitate a forței de muncă în spațiul comunitar încă de la crearea UE12 în 1993 iar extinderea Uniunii spre Europa centrală din anii 2004 și 2007 și eliminarea restricțiilor temporare în circulația forței de muncă au amplificat migrația pentru muncă și, în general, circulația cetățenilor europeni și schimbările de reședință.

La alegerile europarlamentare din mai 2014 în toate Statele Membre electoratul va fi compus din populația care are reședința obișnuită înstatul respectiv și definiția acesteia este lipsită de echivoc: persoanele care au locuit în țara de reședință de cel puțin un an sau mai puțin dar cu intenția de a locui cel puțin un an (European Parliament¹).

Populația României a cunoscut schimbări dramatice în ultimele două decenii ca număr iar imensa emigrație, cea pentru muncă îndeosebi, a schimbat considerabil raportul dintre populația care locuiește în țară și cea care se află cu reședința în alte țări, cu numeroase implicații demografice, economice, sociale și politice, unele cunoscute, altele greu de prevăzut privind spre viitor.

Alegerile europarlamentare din luna mai pot constitui un prilej de evaluare a unora dintre implicații, cele asupra numărului de alegători români din țară și din străinătate.

II. Românii și votul european: cine și unde poate vota?

II.1. Populația rezidentă în țară

Conceptul de populație rezidentă a fost aplicat în țările UE la recensămintele din anul 2011, inclusiv în România, și toate statisticile naționale din anii de după recensământ se vor referi la această populație în toate țările.

La recensământul din octombrie 2011 populația rezidentă a României a fost de 20,1 milioane locuitori și numărul este cu puțin mai mic la 1 ianuarie 2012 – 20,095 milioane, după estimațiile Institutului Național de Statistică (INS⁴). Diminuând acest număr cu severa scăderea naturală a populației rezidente din anul 2012 se ajunge la o populație rezidentă la începutul anului 2013 de 20 de milioane locuitori. Din această populație, cei care aveau vârsta de 18 ani și peste, compunând deci populația rezidentă electorală, erau în număr de 16,2 milioane persoane. Este această populație (cu mici corecții) cea care ar trebui să se afle în listele electorale la 25 mai 2014?

Răspunsul nu este unul simplu. Pe de o parte, pentru că reglementările europene în materie de alegeri pentru Parlamentul European prevăd posibilitatea exercitării dreptului de vot al cetățenilor europeni în aceeași măsură și în aceleași condiții în Statul Membru de origine și în Statul Membru de reședință. Pe de altă parte, pentru că o estimare a numărului de alegători din listele electorale permanente și cunoașterea structurii acestora pe sexe și vârste se lovește de nepublicarea datelor statistice asupra numărului și structurii pe sexe și vârste a populației cu domiciliul în România.

Recurgerea la estimații devine astfel singura posibilitate de a evalua dimensiunea și structura populației care ar avea dreptul să participe la alegerile pentru Parlamentul European de la 25 mai 2014. Având populația rezidentă în România, pe sexe și vârste, la începutul anului 2013 (INS⁵), instrumentele de analiză demografică permit determinarea acestei populații și la 25 mai 2014.

Institutul Național de Statistică a publicat în ediția 2013 a Anuarului Statistic un mare număr de date asupra noii populații a țării la recensământ și după recensământ, asupra migrației internaționale a românilor, ca și asupra numărului de născuți și de decese în concordanță cu principiul reședinței. Aceste date permit o bună estimare a populației rezidente a țării pe sexe și vârste la data alegerilor europarlamentare, 25 mai 2014, deci și a populației în vârstă de 18 ani și peste.

Populația de la care am plecat în exercițiul prospectiv este cea rezidentă, pe sexe și ani de vârstă la 1 ianuarie 2013: 20020074 locuitori. Am precizat deja că persoanele în vârstă de 18 ani și peste, populația electorală deci, erau în număr de 16,2 milioane și un număr apropiat ar trebui să avem și la 25 mai 2014 luând în considerare stabilitatea evoluțiilor celor două componente care modifică numărul populației de 18 ani și peste – ieșirile naturale și migrația externă cu schimbare de reședință.

Populația pe ani de vârstă de la începutul anului 2013 a fost proiectată la sfârșitul anului și apoi de la 1 ianuarie la 25 mai 2014, folosind probabilități adecvate de deces pe sexe și vârste (INS⁶). Intrările pe cale naturală – născuți vii, au fost determinate prin adoptarea unor valori similare cu cele din anul 2012.

Cu o scădere naturală mai mare în anii 2012 și 2013, numărul populației rezidente marchează în anul 2013 o schimbare nu lipsită de semnificație istorică – coborârea sub 20 de milioane locuitori, numărul determinat pentru începutul anului 2014 fiind de 19945 mii iar cel estimat pentru data de 25 mai 2014 ajungând la 19902 mii locuitori. În această populație, persoanele în vârstă de 18 ani și peste ar fi de 16168 mii, reprezentând 81% din întreaga populație.

În estimarea populației pe vârste la 25 mai 2014 nu a fost inclusă o ipoteză asupra migrației externe în anul 2013 și în primele cinci luni din anul 2014 din lipsă de informații statistice fiabile asupra acestei componente. Este vorba de migrația externă cu schimbare de domiciliu, care nu este importantă statistic, dar mai ales de cea cu schimbare de reședință din / în România. Chiar dacă fluxurile de migranți români care își stabilesc reședința în țări europene dezvoltate s-au redus considerabil odată cu instalarea crizei economice și financiare și apoi a recesiunii, migrația netă a rămas negativă dar cuantificarea ei ridică mari dificultăți. Datele Institutului Național de Statistică, menționate a fi estimații, arată pentru anul 2011 o migrație netă de – 49 mii persoane(INS⁴).
Cu o astfel de valoare și după anul 2011, populația rezidentă în vârstă de 18 ani și peste la 25 mai 2014 ar ajunge la 16,1 milioane persoane. Este și cifra estimativă a numărului de alegători cu reședința în țară care ar urma să fie înscriși în listele electorale pentru alegerile europarlamentare de la 25 mai.

II.2. Românii cu reședința în alte țări

Românii care au reședința în alte țări sunt înscriși în registrele de populație din țările respective (Padron municipal – în Spania; Anagrafe del comune – în Italia) și fac parte din populația rezidentă în acele țări. Ei au dreptul de a vota în țările în care se află, pentru candidați din acea țară, și pentru a-și exercita acest drept trebuie să figureze în registrele de populație rezidentă și să fie înscriși în registrele electorale. Pot opta și pentru votarea candidaților din România dar după înscrierea pe liste electorale la ambasade/consulate. Oricum însă, indiferent unde votează, au dreptul la un singur vot.

Care este însă numărul românilor cu reședința în alte țări? Țara noastră nu dispune de un registru al românilor care au reședința în străinătate (cum au alte țări). Datele statistice asupra migrației în țările UE publicate în ultimii ani de oficii naționale de statistică din țări dezvoltate ale UE (din Italia și Spania, îndeosebi), de Eurostat- Biroul de statistică al UE și de OCDE- Organizația de Cooperare Economică pentru Dezvoltare au oferit, pentru întâia oară, posibilitatea unei cuantificări coerente și verosimile a dimensiunii reale a migrației românilor iar cifra avansată pentru începutul anului 2012 este de 2,3 milioane persoane (European Commission⁷).

Această cifră o găsim și în Anuarul Statistic 2013, provenind din aceleași surse, iar informația – inedită până acum -, oferită de aceste date este structura pe vârste a celor 2,3 milioane de emigranți. Este o populație având o structură pe vârste considerabil diferită de ce a populației rezidente prin ponderea consistent mai mare a tinerilor și adulților (figura 1). Din perspectiva populației electorale, este important de reținut că 2,1 milioane dintre românii cu reședința în alte țări sunt în vârstă de 18 ani și peste.

II.3. Populația cu domiciliul în România

Populația rezidentă în țară și ce cu reședința în alte țări compun întreaga populație cu domiciliul în România și avem astfel informații asupra numărului și structurii pe vârste a persoanelor în vârstă de 18 ani și peste în trei populații: populația rezidentă, cea cu reședința în alte țări și cea cu domiciliul în țară. Estimațiile pe care le-am prezentat în prima parte a articolului asupra populației rezidente în țară la data alegerilor europarlamentare din anul 2014 indicau 19,9 milioane locuitori. Și cele 2,3 milioane de români cu reședința obișnuită în alte țări au domiciliul în țară, ceea ce înseamnă o populație totală cu domiciliul în România de 22,2 milioane persoane la 25 mai 2014.

Structura pe sexe și vârste a componentei principale a acestei populații – cea rezidentă în România, este redată în figura 2 și se pot remarca patru mari deformări ale acestei structuri, provenite din variații de amploare ale natalității în timp cauzate de: (1)- război, (2)- scăderea drastică instalată la mijlocul anilor 1950 pe fondul dramaticelor schimbări politice, economice și sociale, (3)- veritabila explozie de după anul 1966 prin politica pronatalistă forțată a vechiului regim și (4)-reculul sever de după anul 1989.

Structura pe sexe și vârste a întregii populații cu domiciliul în țară, în cele două componente – cu reședința în țară și în alte țări, este redată în figura 3 și aici putem vedea mai bine cine sunt, ca distribuție pe vârste, cei plecați (în galben) și cei cu reședința în țară (în roșu), inclusiv din perspectiva persoanelor în vârstă de 18 ani și peste iar distribuția detaliată pe vârste a acestor persoane în populația cu domiciliul și în cea cu reședința în țară este cea din figura 4.

Migrația a redus consistent dimensiunea populației electorale cu reședința în țară îndeosebi între 18 și 45 de ani dar nu și cea a electoratului vârstnic care este aproape identic în cele două populații (cu puțin peste 3 milioane, reprezentând aproape 20% din întreaga populație electorală).

Ca observație secundară, absența dintre votanții din țară a celor 2,1 milioane de români în vârstă de 18 ani și peste rezidenți în străinătate, aproape în totalitate având vârste sub 60 de ani, amplifică rolul electoratului vârstnic în ierarhia opțiunilor votanților din țară.

Nu este lipsit de interes a observa și slaba participare la alegerile europarlamentare din anul 2009 a românilor rezidenți în alte țări: pe listele electorale din celelalte State Membre ale UE au fost înscriși numai 90 de mii de persoane⁸ (pentru a vota candidați din acele țări).

III. Numărul de alegători: 2 milioane de rezidenți în alte țări rătăciți între Ministerul de Interne, Autoritatea Electorală Permanentă și Primării

Numărul alegătorilor înscriși in listele electorale permanente la alegerile locale din anul 2012 și la referendumul din același an a fost de 18,3 milioane persoane. Cifra este cea furnizată Biroului Electoral Central de Ministerul Afacerilor Interne, din Registrul populației gestionat de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD-MAI), și se referă la populația în vârstă de 18 ani și peste cu domiciliul în România^2,3. Oricât de straniu ar putea părea, nu avem niciun mijloc de evaluare și analiză a numărului și structurii pe sexe și vârste a populației în vârstă de 18 ani și peste și a locului și caracteristicilor acestei populații în raport cu întreaga populație cu domiciliul în România. Datele există dar nu se publică.

Ce alegători ar urma să figureze în listele electorale permanente din țară? O recentă ordonanță de urgență a Guvernului – nr. 4/2014, are drept obiect operaționalizarea unui instrument esențial în organizarea alegerilor dar a cărui construire a fost amânat sistematic până acum – Registrul electoral.

Acest instrument va permite, pentru prima dată în țara noastră, operarea unei distincții – în registrul electoral – între alegătorii cu domiciliul în România care locuiesc (au reședința obișnuită) în țară și alegătorii cu domiciliul în România dar care au reședința obișnuită (locuiesc de cel puțin 12 luni) în altă țară (Guvernul României⁹). Elaborarea și actualizarea Registrului electoral cu toate informațiile personale intră în atribuțiile primăriilor, mai precis a persoanelor autorizate de primari, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente (AEP).

În ordonanță (publicată în Monitorul Oficial la 13 februarie a.c.) se precizează (Art. V, punctul 1) că Guvernul va aproba prin hotărâre „…normele metodologice de implementare, funcționare, administrative și securitate a Registrului electoral…” în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței. Aceste norme ar fi trebuit deci să intre în vigoare la mijlocul lunii martie a.c.

Până acum, listele electorale permanente erau elaborate și transmise primarilor de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), direcție care gestionează Registrul Național al Populației (RNP). Recenta ordonanță plasează „administrarea și suportul tehnic necesar funcționării Registrului electoral, coordonarea și îndrumarea metodologică..” și actualizarea registrului la Autoritatea Electorală Permanentă.

Dacă ținem cont de menționarea unor „probleme și disfuncționalități” în folosirea Registrului electoral și, mai ales, de complexitatea proiectului, inclusiv din perspectiva stării generale și conectării surselor de informații personale în raport cu datele care urmează a fi înscrise în registru, nu este deloc exagerat a aprecia că elaborarea și funcționarea registrului va constitui o elocventă probă de voință politică autentică și de capacitate și competență a Guvernului și instituțiilor care au și vor avea atribuții în construirea și funcționarea registrului.

Lucrurile par a fi însă mult mai complicate și o parte dintre acestea le găsim în scrisoarea trimisă Curții Constituționale (la solicitarea acesteia) de Autoritatea Electorală Permanentă la 2 august 2012 în legătură cu numărul persoanelor înscrise în listele electorale utilizate la referendumul din iulie 2012 și în Raportul AEP din septembrie 2013 privind evaluarea capacității primăriilor de a folosi Registrul electoral și de a elabora și produce listele electorale¹⁰.

Din prima sursă aflăm starea precară a elaborării registrului, necesitatea unificării întregii legislații în domeniu și enumerarea instituțiilor care ar trebui să aibă contribuții la realizarea proiectului (în 1-4 ani) sub coordonarea AEP.

Din cea de-a doua sursă, din septembrie 2013, rezultă progrese considerabile realizate între timp în accesul AEP la datele din Registrul populației gestionat de DEPABD-MAI și implementarea la nivel național a unui sistem informatic dedicat realizării și actualizării Registrului electoral, asigurării capacității primăriilor de elaborare a listelor electorale. În raportul AEP sunt menționate un număr important de probleme care pot genera dificultăți în funcționarea sistemului, în elaborarea listelor și imprimarea lor la primării și este de admis că soluții au fost găsite iar aplicarea prevederilor Ordonanței din 5 februarie 2014, care se referă chiar la operaționalizarea Registrului electoral pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, ar trebui să asigure buna funcționare a întregului sistem coordonat de AEP și producerea de liste electorale complete la primării.

Revenim acum la întrebare: care și câți alegători ar urma să figureze în listele electorale permanente?

În starea actuală a construcției și funcționării Registrului electoral și în absența unei surse de informații nominale pentru cele 2,1 milioane de români în vârstă de 18 ani și peste cu reședința în alte țări, operarea unei distincții între alegătorii cu domiciliul în România care locuiesc (au reședința obișnuită) în țară și alegătorii cu domiciliul în România dar care au reședința obișnuită în altă țară (cu menționarea țării și adresei) nu este posibilă. În felul acesta, în listele electorale va fi înscrisă întreaga populație de 18 ani și peste cu domiciliul în România (pe care am estimat-o la 18,25 milioane persoane). Datele care vor fi incluse în Registrul electoral de către AEP vor fi cele transmise de DEPABD-MAI asupra populației cu domiciliul în România (cu posibile corecții la nivelul primăriilor).

Vor fi deci incluse mai mult de 2 milioane de români rezidenți în alte țări și care, aproape în totalitate, nu vor vota, acolo, candidați români pentru Parlamentul European (pe liste suplimentare la ambasade/consulate). Includerea ori neincluderea în listele permanente a acestor 2 milioane de persoane schimbă în mod considerabil gradul de participare la vot (ca și celebrul cvorum, când va fi nevoie).

Pe de altă parte, ca și la alegerile din anul 2009, în jur de 100 de mii de români vor figura pe listele electorale din țările în care se află pentru a vota candidați din acele țări și AEP va răspunde solicitărilor privind notificările de înscriere în listele electorale din alte țări a unor cetățeni români și va comunica autorităților electorale din țările respective, după verificări, îndeplinirea condițiilor de „alegător comunitar”.

Se impune eliminarea acestor persoane din listele permanente din țară, pentru a avea o valoare mai corectă a gradului de participare la vot?

Listele permanente urmează a fi elaborate, pentru prima dată, de către primării, din Registrul electoral, sub directa coordonare a AEP, ceea ce înseamnă că și datele statistice agregate la nivel de județ și la nivel național asupra numărului de alegători înscriși în listele electorale permanente vor fi cele transmise Biroului Electoral Central de către AEP. Această instituție primește însă datele asupra cetățenilor români cu domiciliul în România din Registrul populației gestionat de MAI.

Dacă la nivelul comunelor primăriile pot depista erori în date, la nivelul orașelor astfel de operațiuni par imposibil de efectuat.

Ajungem astfel la constatarea că datele asupra populației cu domiciliul în România din Registrul populației gestionat de MAI trebuie acceptate ca atare, fără posibilitatea evaluării lor ca exhaustivitate și calitate a informației (în raportul deja menționat al AEP sunt semnalate unele tipuri de erori în date). Dar, din perspectiva cunoașterii populației țării, nu aceste date personale din Registrul populației sunt cele mai importante, ci datele agregate asupra numărului populației cu domiciliul în țară și distribuția acesteia pe sexe și vârste.

IV. Revenind la populația cu domiciliul în România: o populație necunoscută ca număr și structură pe vârste

Nu o dată în presă (și în Parlament) au apărut semne de întrebare și controverse asupra numărului populației în vârstă de 18 ani și peste la alegeri. Rezultatele recensământului populației din octombrie 2011 au alimentat contestări ale cifrelor publicate de Biroul Electoral Central și de Autoritatea Electorală Permanentă.

Un număr de 18,2 milioane de persoane în vârstă de 18 ani și peste în listele electorale nu se poate corela cu datele publicate de Institutul Național de Statistică asupra populației pe vârste, de unde rezultă o populație în vârstă de 18 ani și peste de numai 16,2 milioane persoane. Cele două cifre se referă la populații diferite: populația cu domiciliu în țară și populația cu reședința în țară. Asupra uneia dintre ele se publică regulat date de număr și structură pe sexe și vârste. Nu și asupra celeilalte.

Situația în care ne aflăm nu este nouă și nici întâmplătoare, este rezultatul unor acumulări de durată și reprezintă una din fațetele stării statisticilor asupra populației țării, mișcării ei naturale și migrației, de mai multă vreme, domeniu neglijat și subestimat ca importanță în cunoașterea componentei majore a evoluțiilor economice și sociale ale României și, mai ales, ale perspectivelor acestor evoluții. Această stare a lucrurilor și nevoia schimbării ei radicale au fost semnalate Guvernului, la nivelul cel mai înalt, în noiembrie 2013 de un grup de specialiști în studiul populației din mediul academic (Caseta de la finalul textului).

Datele statistice asupra populației cu domiciliul în România trebuie să fie publicate în forma în care sunt publicate de către Institutul Național de Statistică datele statistice asupra populației cu reședința în România. Mai mult, ar fi normal ca gestionarea și utilizarea componentei de statistici ale populației cu domiciliul în România să-și aibă loc firesc la Institutul Național de Statistică, unde se află și informațiile statistice asupra populației cu reședința în România și toate informațiile asupra mișcării naturale a populației. Cele două populații se suprapun statistic în proporție de peste 90%, iar gestionarea unitară a bazelor de date statistice de către Institutul Național de Statistică ar asigura unitate metodologică, de tratare a informației statistice și de prezentare a ei.

Într-un astfel de context ar putea să-și găsească soluția și obținerea de date asupra migranților. Datele publicate de Institutul Național de Statistică pentru anii 2011 și 2012 sunt estimații și impun prudența și rezerve. Nu avem instrumente de cunoaștere a migrației și fără a le elabora vom continua să determinăm o populație rezidentă care ridică semne de întrebare. Soluția ar trebui să fie construirea unui registru al românilor care pleacă în străinătate pe durate diferite, așa cum se procedează în două țări care au avut emigrație masivă în trecut și imigrație la fel de importantă în ultimul deceniu – Spania și Italia.

Din registrul spaniol rezultă, de pildă, că la începutul anului 2013 un număr de 1931248 spanioli aveau reședința în alte țări, în România aflându-se 410, iar 27273 de români și-au stabilit reședința în Spania în anul 2012 (Instituto Nacional de Estadistica¹¹). Alături de registrul populației după reședință și domiciliu în țară, se creează astfel sursele administrative de informații primare asupra întregii populații și Institutul Național de Statistică ar dispune de toate datele asupra fluxurilor de imigranți și emigranți și ar putea determina anual populația după reședință și domiciliu, structurile demografice ale acestor populații, ca și indicatorii mișcării naturale, în concordanță cu normele stabilite de Parlamentul European și de Consiliul UE (European Parliament and the Council of the European Union¹²).

Construirea registrului românilor cu reședința în alte țări nu este o întreprindere ușoară, este costisitoare dar este singura capabilă să asigure informațiile de care INS are nevoie pentru determinarea anuală a populației rezidente, fără a fi obligat să recurgă numai la informații provenind din surse externe, neacoperind toate caracteristicile demografice și geografice ale emigranților români și ridicând unele semne de întrebare asupra gradului de acoperire.

Având statistici detaliate asupra populației rezidente, a populației cu domiciliu, a românilor cu reședința în străinătate, a mișcării naturale (nașteri și decese) în populația rezidentă în țară și în cea cu reședința în străinătate, am putea construi un sistem statistic al populației solid și științific fundamentat, fiabil, transparent și credibil și conectat la toate standardele europene.

S-ar elimina astfel și exerciții anacronice de estimare a numărului și structurii pe vârste a populații naționale, pentru care există date statistice detaliate dar nepublicate (ori solicitarea unor astfel de date la Eurostat). Cunoașterea situației demografice a țării și a perspectivelor ei ar avea un alt fundament și alte dimensiuni.

***

Alegerile vor veni și vor trece dar problemele cunoașterii statistice a populației țării rămân iar implicațiile stării actuale se vor amplifica.România are nevoie de refondarea întregului sistem de statistici asupra populației din trei rațiuni majore:

– pentru propriile nevoi de elaborare a programelor și strategiilor de dezvoltare economică și socială pe termen mediu și, mai ales, pe termen lung și foarte lung, populația fiind componentă majoră a acestor programe;

– pentru fundamentarea pe baze solide a unor programe de reducere a ritmului de depopulare a țării; stoparea declinului nu mai pare posibilă, cu actuala scădere naturală și o migrație externă negativă, dar dimensiunile declinului ar putea fi reduse;

– pentru aliniere la toate standardele din Statele Membre ale Uniunii Europene, în concordanță cu deciziile Consiliului și Parlamentului European asupra datelor statistice în domeniul populației¹².

***
Vasile Ghețău este profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române

R e f e r in ț e

¹ European Parliament. 2013. Common rules to calculate the resident population of an EU member state.
http://www.europarl.europa.eu/news/en/news-room/content/20130416IPR07334/html.

²Biroul Electoral Central. 2012. http://www.beclocale2012.ro/statistici.html.

³ Biroul Electoral Central. 2012. http:/www. becreferendum2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Situatie.pdf.

⁴ Institutul Național de Statistică. 2014. Anuarul Statistic al României 2013.

⁵ Institutul Național de Statistică. 2014. Populația rezidentă pe sexe și vârste la 1 ianuarie 2013.

⁶ Institutul Național de Statistică. 2013. Tabele de mortalitate în anii 2010-2012.

⁷European Commission. 2013. EU Employment and Social Situation. Quarterly Review, March 2013,Special Supplement on Demographic Trends.

⁸Autoritatea Electorală Permanentă. 2009. Raport asupra organizării și desfășurării alegerilor membrilordin România în Parlamentul european din 7 iunie 2009  (http://www.roaep.ro/ro/section).

⁹ Guvernul României. 2014. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2014 privind operaționalizareaRegistrului electoral și pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2014

¹⁰ Autoritatea Electorală Permanentă. 2013. Raport privind evaluarea capacității primăriilor de a utilizaRegistrul Electoral și de a tipări listele electorale permanente  (http://www.roaep.ro/ro/section).

¹¹Instituto Nacional de Estadistica. 2014. Register of Spaniards Resident Abroad (PERE); The MunicipalRegister;  http://www.ine.es/jaxi/tabla.do.

¹²European Parliament and the Council of the European Union. 2013. Regulation of the European Parliamentand of the Council on European statistics on demography (COM(2011)0903 – C7-0518/2011 –2011/0440(COD).http://www.europarl.europa.eu/sides/-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2013-0430+0+DOC+XML+V0//.

13/ CASETA: Scrisoarea către guvern a unui grup de specialiști în studiul populației, din luna noiembrie 2013:

[” .. datele statistice asupra populației țării și mișcării ei naturale și migratorii ridică probleme de acoperire, de calitate și, mai ales, de disponibilitate. Aceste neajunsuri nu sunt noi, dar au apărut cu brutalitate după recensământul din octombrie 2011, operațiune statistică la care România a trebuit să aplice conceptele adoptate de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pentru a asigura o metodologie unitară și date comparabile în țările UE. Recensământul din octombrie 2011 urma să ofere date asupra a două categorii de populație: persoanele care la data recensământului aveaureședința obișnuită în România (locuiau în România de cel puțin 12 luni sau mai puțin, dar cu intenția de a locui cel puțin 12 luni) și persoanele care erau plecate în alte țări și aveau reședința obișnuităacolo pentru o durată similară. Desfășurarea recensământului și rezultatele sale provizorii au evidențiat o sub-înregistrare masivă a ambelor categorii de populație menționate, ceea ce prefigura eșecul operațiunii și o situație nemaiîntâlnită până acum în România: necunoașterea numărului actual al populației țării și imposibilitatea determinării acestuia pe termen scurt și mediu. Cu mari eforturi și aplicând o metodologie adecvată contextului, Institutul Național de Statistică a reușit să identifice și să înregistreze un milion de persoane care nu au fost înregistrate la recensământ și care aveau reședința în țară la data recensământului. În felul acesta, numărul populației cu reședința obișnuită în țară la data recensământului și structura acesteia pe sexe și vârste, la nivel național, sunt realiste și concordă cu toate informațiile disponibile asupra populației țării. Nu s-a reușit însă și corectarea datelor asupra numărului de români plecați în străinătate (la muncă, în cea mai mare parte), populație care rămâne astfel necunoscută ca mărime și caracteristici. Există doar estimații sumare și incomplete provenite de la Eurostat, fundamentate pe cifrele transmise anual de oficiile naționale de statistică asupra numărului de EMIGRANȚI și IMIGRANȚI pe termen lung (12 luni și peste). România se află, practic, în situația în care rezultatele recensământului din octombrie 2011 privind numărul populației și structurile sale demografice majore (pe sexe și vârste) nu pot fi evaluate corect în profil teritorial din lipsa unor date de tip reper. În același timp, determinarea acestor indicatori pentru anii de după recensământ – ceea ce reprezintă o practică statistică internațională generalizată -, se află sub semnul întrebării, din aceeași lipsă de informații statistice de tip reper, dar și asupra migrației internaționale (12 luni și peste)”. Aceste date de tip reper sunt cele „… asupra numărului populațieicu domiciliul (reședința permanentă) în România, date care nu pot fi separate de cele asupra populației cu reședința obișnuită în România în evaluarea, analiza și estimarea prospectivă a stării și mișcării populației României. Numărul populației cu domiciliu în România este indispensabil evaluării rezultatelor recensământului din octombrie 2011 la nivel național și în profil teritorial, ca număr al populației înregistrate, pentru estimarea numărului celor plecați și, mai ales, pentru cunoașterea structurii pe vârste a populației cu reședința în țară și a celor plecați în străinătate. Cele 2-3 milioane de români aflați în străinătate fac parte din populația cu domiciliu în România și constituie o populație tânără, cu mare mobilitate. Manifestările natalității, mortalității și nupțialității populației României, în ansamblul ei, trebuie studiate și cunoscute atât în populația cu reședința obișnuită în țară, cât și în cea cu domiciliul în țară dar având, temporar, reședința în străinătate. Pe de altă parte, prognozele asupra populației țării nu pot fi elaborate doar pentru populația cureședința în țară, fiind necesare și prognoze asupra românilor cu reședința în străinătate, pentru a avea întreaga populație cu domiciliu în țară, indiferent unde se află reședința obișnuită. Există numeroase alte argumente pentru cunoașterea numărului și structurilor demografice ale acestei populații și menţionăm doar planificarea activităţilor complexe din domenii cheie ca piaţa muncii, educaţia, sănătatea, asistenţa socială şi sistemul de pensii. Datele statistice asupra populației cu domiciliul în țară există, dar nu sunt publicate, fiind ținute “sub cheie” de organismul care le produce: Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Ni se pare anormală și dăunătoare necunoașterea în anul 2013, în România – Stat Membru al Uniunii Europene -, a numărului și structurilor demografice ale populației care are domiciliul în România. Această populație apare în formă nominală (cu CNP) în mii de liste pentru alegeri, dar date statistice agregate nu se publică. Nu ne putem pronunța asupra funcționării registrului de populație gestionat de MAI și asupra calității informațiilor statistice (nu a datelor personale, a căror confidențialitate trebuie garantată și asigurată), fără a putea examina și analiza aceste date de interes național. Suspiciunile care au însoțit publicarea dimensiunii populației electorale în anii din urmă și semnele de întrebare asupra populației din listele de alegători constituie un motiv în plus de cunoaștere statistică detaliată a acestei populații, de evaluare a calității datelor și de publicare a lor”].