12 ianuarie, 2020

Mii de judecători şi procurori polonezi au participat sâmbătă, la Varşovia, la un marş în tăcere pentru apărarea independenţei justiţiei.

”Marşul celor o mie de robe” a început în faţa Curţii Supreme din capitala poloneză, la manifestație participând și magistrați din mai multe state europene (inclusiv Germania, Franța, Spania, Cehia, Danemarca etc.), scrie Reuters. 


La jumătatea lunii decembrie, în mai multe oraşe din Polonia au avut loc proteste împotriva schimbărilor planificate de guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS).

Potrivit unui nou proiect de lege prezentat de parlamentarii PiS și adoptat deja în acmera inferioară a parlamentului polonez, judecătorii ar putea fi sancționați disciplinar pentru contestarea reformelor din justiție operate şi pentru comportament etichetat drept ”politic”.

Poiectul a fost elaborat după ce mai mulți magistrați i-au contestat pe cei numiţi de PiS în funcții de conducere din sistemul judiciar.

Contestata reformă a sistemului judiciar polonez, demarată în 2015 de partidul conservator ajuns la guvernare, PiS, este considerată de Bruxelles şi de opoziţia poloneză o încercare de subordonare a justiţiei de către politic.


PiS a susţinut că schimbările din domeniu sunt necesare pentru a reforma un sistem judiciar ineficient şi uneori corupt, dominat de magistraţi din timpul fostului regim comunist.

Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei mai multe proceduri de infringement pe această temă şi a activat de asemenea articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate duce la pierderea dreptului de vot în Consiliul Uniunii Europene, sancţiune ce necesită însă unanimitate din partea tuturor celorlalte state membre ale UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: