sâmbătă

20 aprilie, 2024

5 iunie, 2021

Vaccinare copii Valeriu GheorghițăCoordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că nu îşi poate explica decizia unor părinţi de a nu preveni, prin vaccinarea copiilor, apariţia unor boli infecţioase.

El a făcut publice sâmbătă date care arată că în ultimele 72 de ore s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi este 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani.

Valeriu Gheorghiță a explicat de ce este importantă vaccinarea anti-Covid a copiilor, chiar dacă aceştia nu fac parte din categoria celor care dezvoltă forme severe de boală.


„Îmi este greu să-mi explic cum putem să nu prevenim anumite boli infecţioase care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani: în cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20 de mii de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copiii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importantă, pe de altă parte, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie să înţeleagă beneficiile unui sistem de prevenţie, beneficiile şi importanţa vaccinării în general”, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă, la evenimentul organizat de Senatul României şi dedicat copiilor.

Medicul, care este tatăl a doi copii, a vorbit şi despre motivele pentru care vaccinarea anti-COVID în cazul copiilor este importantă.

”Vă readuc aminte faptul că avem, din păcate, copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care sunt în evidenţă cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în piele unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil care are aceleaşi drepturi la viaţă, la sănătate, la educaţie ca toţi ceilalţi copii. În felul acesta, oferind această posibilitate de prevenţie copiilor vulnerabili putem să fim mai siguri pe mediul în care ei9 merg, pe mediul în care ei şi dezvoltă viitorul. În felul acesta cred că este important să oferim copiilor noştri această şansă” a spus Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a menţionat că şi pentru copii care nu se află în evidenţă cu boli cronice vaccinarea reduce riscul de transmitere şi protejează  familiile lor, dar şi mediul din care fac parte.


„În ultimele 72 de ore s-au vaccinat peste 5100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic, un semnal puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce prespective ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru. De aceea este foarte important să decidem corect, informat pentru copiii noştri”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: