Analiză

Deficitul bugetar – la ce să ne aşteptăm

Situaţiile oficiale prezentate în ultimii ani în materie de execuţie bugetară arată că trimestrul trei, de finalul căruia ne apropiem deja (cu un sold de… Mai mult

09.10.2019

La obiect

România şi ţintele fixate prin strategia Europa 2020. Punctele tari și punctele slabe

Prin strategia Europa 2020 (adoptată de Consiliul European în iunie 2010) , au fost stabilite ţinte la cinci indicatori apreciaţi ca fiind semnificativi pentru dezvoltarea… Mai mult

08.10.2019

Europa

Indexul Regional al Competitivității: Cum stau regiunile românești și de ce

București -Ilfov, regiunea din România cu cel mai mare scor (55,92 din 100 maxim posibil) în Indexul Regional al Competitivității 2019, se află abia pe… Mai mult

07.10.2019

Analiză

T2 din 2019 – Venitul mediu lunar s-a dublat din 2014 încoace

Datele publicate de INS pentru trimestrul II 2019 arată că veniturile românilor au depășit nivelul de 1.800 lei lunar pe persoană. Ele au fost de… Mai mult

07.10.2019

Cronicile

Valentin Naumescu / „Umbra crizei a trecut”. Revenirea Americii şi consecinţele ei, între discurs şi realitate

de Valentin Naumescu 21.1.2015

valentin-naumescuPe 20 ianuarie 2015, Barack Obama a susţinut în faţa Congresului discursul anual programatic al Preşedintelui, cunoscut drept State of the Union, al şaselea (cel din februarie 2009, la o lună de la depunerea jurământului, a fost doar o adresare introductivă în faţa camerelor reunite, neputând fi considerat oficial „Starea Naţiunii”) şi totodată penultimul din cariera sa politică. Axat, conform tradiţiei, pe situaţia politică, socială şi economică în care se află federaţia şi pe priorităţile interne şi externe ale Statelor Unite în anul recent început, State of the Union este totodată, sau ar trebui să fie, barometrul unei stări de spirit naţionale.

Pentru prima oară de la inaugurarea efectivă a mandatelor sale, pe 20 ianuarie 2009 (atunci într-un vârf istoric al extazului american postbelic, inspirat de formula magică Yes We Can), Obama a vorbit anul acesta în faţa unui Congres dominat în ambele camere de opoziţia republicană. Ostilitatea legislativului s-a resimţit în atmosfera din sala Camerei Reprezentanţilor, neputând fi decât parţial estompată de aplauzele energice ale democraţilor minoritari. Acesta este un semn simplu, dar esenţial, că politicile administraţiei democrate au pierdut pe parcurs suportul majorităţii americanilor (cel puţin a celor care au votat), deşi cifrele vorbesc destul de limpede de un nou curs ascendent al Americii: depăşirea completă a crizei, scăderea şomajului la nivelul minim din 1999 şi revenirea pe creştere a economiei Statelor Unite, la un nivel chiar mai bun decât cel dinaintea crizei din 2008. Şi totuşi, americanii parcă au obosit să mai creadă în Barack Obama. Speranţele clasei mijlocii sunt ruinate, imaginea de putere hegemonică globală este pusă la îndoială, marile reforme sociale trenează din lipsă de consens societal iar votul din noiembrie anul trecut (Midterm Elections) a fost o expresie puternică a dorinţei de schimbare politică. Cum se explică acest paradox?

Ca de obicei, Starea Naţiunii este mai mult decât o agendă. Este un discurs-cheie, aşteptat atât în plan politic şi legislativ, cât şi (sau mai ales) stilistic, fiind proba de măiestrie a speechwriter-ilor din anturajul liderului şi totodată tuşa sa personală, precum şi un indicator al unei anumite stări de spirit, cel puţin a administraţiei dacă nu şi a societăţii americane în ansamblu. O „Stare a Naţiunii” sobră, apăsătoare şi gravă denotă încordare, tensiune, un punct critic sau poate de inflexiune în istoria ţării, în timp ce o „Stare a Naţiunii” strălucitoare şi impetuoasă e menită să radieze încredere şi speranţă, tonus şi vigoare naţională. Discursul Preşedintelui ar trebui teoretic să rezoneze cu starea de spirit a societăţii şi naţiunii americane, să fie consonant cu ele. Anul acesta, clivajul între cele două imagini a fost parcă mai mare ca de obicei, cu un supradozaj de strălucire şi măreţie în expunerea liderului de la Casa Albă, care găseşte însă tot mai puţin suport în inimile americanilor. Dezamăgirea politică atinge un maxim istoric în Statele Unite. Paradoxal, spuneam, fiindcă tocmai acum, după şase ani, lucrurile încep să arate, macro-economic dacă nu şi la nivelul fiecărei familii, mult mai bine ca în anii din urmă.

„Umbra crizei a trecut”, a transmis Preşedintele Obama unei ţări care s-a confruntat o perioadă destul de lungă cu angoasele, ezitările şi confuzia unei puteri (cândva hegemonice) aflate în pierdere de altitudine şi de siguranţă de sine, pregătind totodată imboldul politic pe care va dori să-l dea, anul viitor, candidaturii aproape certe a lui Hillary Clinton. Rata de aprobare a discursului prezidenţial a urcat la 50%, destul de mult peste nivelurile din alte discursuri de anul trecut, dar nu a fost zdrobitoare şi a întărit percepţia de divizare politică profundă a Americii. De regulă, „State of the Union” este un discurs care întruneşte, prin generalitatea şi accesibilitatea lui, un număr mai mare de simpatizanţi decât discursurile specializate sau cele pe teme grele precum buget, reforme sociale, intervenţii politico-militare externe etc. Tocmai din acest motiv, 50% rată de aprobare la Starea Naţiunii nu este chiar un succes epocal şi arată că jumătate dintre americani nu s-au oglindit în optimismul şi splendoarea cuvintelor atent şlefuite ale discursului, care s-a vrut unul unificator şi mobilizator.

Obama a insistat mult pe succesele economiei americane. A trecut (poate prea) uşor, spun mediile americane, peste faliile persistente din societate, peste tensiunile inter-rasiale (de exemplu, episodul Ferguson), peste blocajul unor proiecte legislative majore anunţate anul trecut (cum ar fi reforma legislaţiei imigraţiei, creşterea taxelor pe marile averi sau asigurarea finanţării corespunzătoare pentru programul Medicare), dar a accentuat, cum altfel?, părţile luminoase ale bilanţului administraţiei sale. Printre acestea, a enumerat scăderea spectaculoasă a şomajului, sub 6% (deci Joburi, Joburi, Joburi, pariul dintotdeauna al politicienilor americani!), creşterea generală a economiei (greu de ştiut acum dacă pe „baze sănătoase” sau iarăşi speculative, vom vedea mai târziu), independenţa solidă a Americii de importurile de petrol şi gaze, numărul tot mai mare al tinerilor absolvenţi de colegiu din societatea americană, scăderea generală a ratei criminalităţii (tendinţă uşor de „creat” prin jocul cifrelor şi prin instrumentarul statistic specific, dar imposibil de verificat în practică), apoi din nou apelul la o „politică inteligentă”, care să combine forţa militară cu puterea diplomaţiei, rezervarea dreptului de a acţiona unilateral pentru apărarea valorilor fundamentale ale Statelor Unite (practic, un mesaj discret adresat partenerilor europeni din NATO), în fine, revenirea la obsesiva „unitate a naţiunii americane”, dincolo de dualismul aparent ireconciliabil, roşu-albastru, al votanţilor.

În componenta de politică externă, s-au detaşat reafirmarea angajamentului de distruge Statul Islamic şi de a combate ferm terorismul (menţionând, în această ordine, atacurile teroriste recente din Afganistan şi Franţa), relansarea relaţiilor politico-diplomatice cu Havana comunistă (rată de aprobare 62%!), susţinerea eficienţei sancţiunilor împotriva unei Rusii agresoare, a cărei economie şchioapătă acum tot mai vizibil, deşi, în paranteză fie spus, situaţia din estul Ucrainei nu s-a îmbunătăţit deloc iar războiul a reizbucnit zilele acestea.

În esenţă, deşi criticat de republicani pentru neadecvarea la realitate (prin vocea senatoarei Joni Ernst, recent aleasă, care a prezentat anul acesta replica oficială a opoziţiei), discursul lui Barack Obama a dezvăluit un lucru nou, oarecum neaşteptat după înfrângerea severă din noiembrie. Obama este pregătit să lupte în următorii doi ani cu republicanii, nu este epuizat politic (cum mulţi credeau) şi va reprezenta un factor important în susţinerea viitorului candidat al Partidului Democrat pentru Casa Albă, probabil Hillary Clinton. Ne mai putem de asemenea aştepta la o atitudine mai energică a Statelor Unite în relaţiile internaţionale, la o recâştigare a influenţei Washingtonului pe anumite dosare sensibile, pentru a contracara criticile şi aplombul tradiţional al republicanilor în politica externă, ceea ce în principiu va fi (şi) în interesul României, şi al aliaţilor Americii din Centrul şi Estul Europei.

Revin în final la ceea ce am mai spus cu alte ocazii, victoria republicanilor în noiembrie 2016 nu este garantată doar pentru că se încheie opt ani de guvernare democrată şi, de regulă, după două mandate succesive urmează alternanţa, iar Grand Old Party va trebui să scotocească temeinic prin zestrea de resurse umane pe care le are pentru a identifica o figură credibilă, agreabilă, neradicală şi lipsită de stridenţele şi neadecvările variantelor pe care le-a avut la dispoziţie în alegerile primare din 2008 şi 2012. De exemplu, a mai pune în discuţie, în America secolului XXI, dreptul femeii la avort şi a veni cu accentele vetuste, ultra-conservatoare, ale discursului evanghelic înseamnă practic sinucidere politică înainte de competiţia propriu-zisă. Ştiu unele candidaturi care se vehiculează, dar nu e momentul acum să le analizăm. Republicanii trebuie să rupă în orice caz tradiţia ultimelor rânduri de prezidenţiale şi impresia cvasi-generală că „nu au mână bună” la alegerea candidatului, blocându-se în figuri crispate de multimilionari septuagenari şi în clişee ideologice care amintesc de anii 50-60, în rigidităţi şi absurdităţi care nu mai pot face obiectul unor politici realiste, care să ţină cont de structura socială actuală a Americii şi de schimbarea sistemului de relaţii internaţionale.

***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 21.1.2015

Lăsați un comentariu


Stiri

Sindicat: ANAF organizează concursuri doar pentru posturi de conducere. Deficitul mare este la posturile de execuție

Vladimir Ionescu

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a scos la concurs peste 60 de posturi de conducere din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi administraţiilor… Mai mult

Europa

Sistemul bancar european sub presiune: De la provocările dobânzilor negative, la cele ale digitalizării

Adrian N Ionescu

  Scăderea profitabilității băncilor europene este rezultatul dobânzilor negative induse de politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE), dar și al concurenței companiilor financiare digitale.… Mai mult

Stiri

Rezidențiat 2019 / Ministrul Sănătății îi propune președintelui Iohannis o “soluție”: Interimar la Educație pentru 2 zile

Vladimir Ionescu

Numirea unui ministru al Educației interimar pentru doar două zile este soluția pe care ministrul Sănătății, Sorina Pintea, i-o propune președintelui Klaus Iohannis. Așa-zisa soluție… Mai mult

Europa

Bruxelles continuă procedurile: Acordul pentru Brexit va fi supus votului, marți, în Parlamentul European

Iulian Soare

Bruxelles-ul, scrie The Guardian, evită să se lase atras în drama politică desfășurată la Westminster (sediul Parlamentului britanic). Ambasadorii statelor UE, reuniți duminică dimineață, în… Mai mult

Europa

Donald Tusk va candida pentru poziția de lider al Partidului Popular European

Iulian Soare

Donald Tusk, președintele în funcție al Consiliului European, a fost nominalizat de partidul său din Polonia, Platforma Civică, drept candidat la șefia Partidului Popular European… Mai mult

Europa

Cele 3 scrisori contradictorii ale Londrei către Bruxelles, în chestiunea Brexit

Iulian Soare

Boris Johnson a trimis la Bruxelles, după votul de sâmbătă din Camera Comunelor, trei scrisori oficiale, scrie The Guardian: în prima, nesemnată și considerată ca… Mai mult

Stiri

Misiunea primului echipaj exclusiv feminin care a pășit pe Lună, un succes

Iulian Soare

Prima misiune în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) efectuată de o echipă formată doar din astronaute, s-a încheiat cu succes vineri seară, a anunțat NASA,… Mai mult