26 februarie, 2015

thumb_image_15322Comisia Europeană a conturat miercuri strategiea-cadru a Uniunii Energetice, strategie menită să reducă dependența Europei față de importurile de energie. Pentru asigurarea securității energetice, Comisia pune accent pe energia electrică, considerând că în domeniul gazelor naturale nu se pot adopta rapid alte politici decât cele referitoare la gestionarea riscului de întreruperi cauzate de furnizori sau de defecțiuni majore ale rețelei de transport.

„Statele membre trebuie să fie în măsură să facă față situațiilor în care infrastructura de transport de gaze devine inutilizabilă”, afirmă comunicatul emis miercuri de Comisia Europeană.

Decizii privind Uniunea Energetică

Potrivit unei comunicări a Comisiei, deciziile adoptate miercuri la Bruxelles au fost:

  • Strategia-cadru pentru constituirea unei Uniuni Energetice flexibile, bazată pe politici preventive în domeniul schimbărilor climatice. Aceasta stabilește, cu ajutorul a cinci politici interdependente, obiectivele uniunii energetice, dar și pașii concreți pe care Comisia Juncker urmează să îi adopte pentru realizarea acestor obiective. Acești pași includ o nouă legislație pentru: restructurarea și să revizuirea pieței de energie electrică, asigurarea unei mai mari transparențe a contractelor de gaze naturale, dezvoltarea substanțială a cooperării regionale în domeniu ca prim pas către o piață integrată, un cadru de reglementare în domeniu mai puternic, asigurarea aprovizionării cu electricitate și gaze naturale, creșterea finanțărilor europene pentru eficiență energetică și pentru energie regenerabilă
  • Comunicarea integrată, care stabilește măsurile necesare pentru atingerea obiectivului de minim 10% rețele integrate până în 2020, minimum necesar pentru ca energia electrică să poată fi transportată și comercializată între statele membre. Aceasta descrie care sunt statele membre care îndeplinesc în prezent acest obiectiv și care sunt măsurile necesare pentru ca cei care nu ating acum această țintă să poată elimina decalajele până la termenul stabilit.
  • O viziune pentru încheierea unui Acord Global privind schimbările climatice la Paris, în decembrie. Această viziune se referă la un acord transparent, dinamic și cu forță juridică obligatorie, care să conțină angajamente corecte dar și ambițioase pentru toți semnatarii. Vor fi translatate în noul acord deciziile adoptate la Summit-ul european din octombrie 2014 în obiectivul UE de reducere a emisiilor de carbon.

Care sunt statele insuficient pregătite, ce trebuie să facă


În prezent, afirmă Comisia, 12 state membre nu sunt suficient legate de piața de energie electrică a UE. Acestea sunt: Italia, Irlanda, România, Portugalia, Estonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Spania, Polonia, Cipru și Malta.

Principalul instrument pentru atingerea obiectivului de interconectare este lista de „proiecte de interes comun” de infrastructură (PCI). Prima listă a acestui tip de proiecte fost adoptată în 2013, și conținea inițial 248 de proiecte. 37 dintre acestea sunt proiecte de interconectare de energie electrică din statele membre sub obiectivul de 10%. Toate aceste proiecte beneficiază de procedurile de licențiere accelerate, condițiile de reglementare îmbunătățite, iar unele vor avea acces la sprijin financiar.
Lista PCI va fi actualizată la fiecare doi ani.

Descărcați AICI detaliile furnizate de Comisia Europeană în legătură cu Uniunea Energetică


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: