Ungaria şi Polonia insistă că accesul la bugetul multianual al Uniunii Europene şi la fondul de redresare nu poate fi condiţionat de respectarea statului de drept. După întâlnirea de joi a premierilor acestor două state, organizată la Budapesta, concluzia avansată este că acest tip de condiționare a accesului la fonduri europene poate opera doar cu modificarea tratatului de bază UE.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat joi, citat de Reuters, că ţara sa va avea sprijinul Poloniei în disputa cu UE care blochează fonduri vitale în valoare de 1.800 de miliarde euro, esenţiale pentru repornirea activităţilor economice în cele 27 de state membre.
Menținerea poziției de respingere prin veto a mecanismului cerut de către Comisia Europeană și de Parlamentul European va întârzia foarte probabil adoptarea noului Cadru financiar multianual chiar în timp ce statele membre se confruntă cu al doilea val al pandemiei de Covid-19 şi cu o recesiune economică gravă.
”Această dezbatere nu poate fi rezolvată cu bani. Cei care corelează aceste două probleme (statul de drept şi finanţarea de criză- n. red.) sunt iresponsabili, având în vedere că într-o perioadă de criză sunt necesare decizii rapide pentru a ajuta economia”, a afirmat Viktor Orban, alături de premierul polonez Mateusz Morawiecki, într-o declaraţie dată la Budapesta.
Criza amplifică o relaţie deja dificilă între Bruxelles şi cele două state membre, care sunt acuzate că erodează standardele democraţiei la 30 de ani de la eliberarea de influenţa sovietică.
Ambele ţări sunt investigate de UE pentru subminarea independenţei justiţiei, a presei şi a organizaţiilor neguvernamentale.
Premierii Ungariei şi Poloniei au emis un comunicat comun care subliniază că se vor susţine reciproc în negocierile viitoare.
Aceştia au propus ”un proces pe două căi” pentru a facilita adoptarea pachetului financiar, afirmând că ar trebui discutat în Consiliul European ”dacă trebuie stabilită o legătură între statul de drept şi interesele financiare ale Uniunii”.
Premierul polonez Morawiecki a reiterat că dreptul de veto este o armă reală.
”Folosirea dreptului de veto astăzi este scenariul de bază pe care l-am discutat pentru a schimba dinamica negativă care a fost impusă recent”, a spus Morawiecki.