6 iunie, 2016

foto dnaDintre cele 41 de primării de municipii reședință de județ, plus cele șapte primării aferente Capitalei, 12 au fost câștigate, potrivit rezultatelor parțiale și numărătorii paralele efectuate de partide, de candidați cu dosare penale aflate în diferite faze de cercetare.

Cel mai interesant caz este cel al lui Cătălin Cherecheș, care a câștigat Primăria Baia Mare deși se află în arest preventiv, dar pare să fi obținut peste 70% din voturile exprimate.

Situația de față relevă un paradox: începând din 2014 până în prezent, DNA se află constant pe locul 3 în topul instituțiilor de încredere, cu un procent de de peste 60%, înaintea Bisericii sau Președinției.


Rezultatele alegerilor de duminică arată însă fie că DNA nu reușește să convingă până la capăt, fie că la alegeri s-au prezentat în majoritate cei care nu au încredere în instituție.

O trecere în revistă a localităților în care candidați cu probleme penale vor ajunge în fruntea primăriilor (rezultate parțiale în acest moment, dar diferențe mari înregistrate între primul și al doilea clasat) a fost făcută de Digi 24:

negoitaSectorul 3 București. Robert Negoiță (PSD) a câștigat al doilea mandat de primar la un scor zdrobitor: 60,3% din voturi. Contracandidații săi de la USB și PNL au luat 16,99%, respectiv 9,38% din voturi. Din aprilie anul acesta, Negoiță este urmărit penal pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat la 77,14 milioane lei.

 


Catalin_CherechesBaia Mare. Cătălin Cherecheș, fost membru PSD, UNPR şi PNL, candidat acum din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, a câștigat, potrivit rezultatelor parțiale, 70,28% din voturi, deși campania electorală și-a făcut-o de după gratii, prin intermediari și postări pe Facebook. Următorul plasat în cursa pentru Primăria Baia Mare este candidatul PSD, Florin Tătaru, cu 7,35% din voturi. Cherecheș, prins în flagrant cu 25.000 de lei, a fost acuzat de luare de mită, iar dosarul său a și fost trimis în judecată, luna trecută. Edilul ar fi pretins și primit de la o persoană din conducerea Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare, suma de 70.000 lei urmând să susțină financiar, în schimb, asociația de la bugetul local.

catalin fluturBotoșani. Cătălin Flutur (PNL) și-a adjudecat al treilea mandat de primar cu 45,79% din voturi, la circa cinci procente în fața contracandidatului de la PSD, Ovidiu Portariuc. Reconfirmarea liberalului vine la nouă luni după ce procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva sa pentru două infracțiuni de abuz în serviciu. Numele lui Flutur ar mai fi legat și de un alt dosar instrumentat de DNA, ancheta in rem vizând acuzația de conflict de interese. Pentru Primăria Botoșani s-au luptat duminică nu mai puțin de 15 candidați.

george_scripcaru_64601000Brașov. George Scripcaru (PNL, ex-PDL) a obținut un al patrulea mandat cu 52,6% din voturi (rezultate parțiale), scor triplu față de cel al următorului clasat, Răzvan Popa (PSD, 16,52%), și de aproape zece ori mai mare decât cel al candidatului oficial al PNL, Adrian Gabor (5,33%). Scripcaru şi-a depus candidatura ca independent după ce a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv abuz în serviciu şi instigare la tentativă de abuz în serviciu (ar fi determinat, potrivit procurorilor, funcţionari din instituţia pe care o conduce să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii unor contracte cu o anumită firmă).

olguta vasilescuCraiova. Lia Olguța Vasilescu (PSD) a câștigat un al doilea mandat de edil cu peste 60% din voturi (60,92% – rezultate parțiale) în ciuda faptului că procurorii DNA au declașat urmărirea penală împotriva sa pentru luare de mită, spălare de bani şi folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. De remarcat că procentul obținut la urne de vicepreședintele PSD este net superior cifrelor pe care le avansau sondajele preelectorale (peste 15% diferență).

Deputatul-Mircia-MunteanDeva. Mircia Muntean (PSRO) a condus Primăria Deva timp de 16 ani și a trecut prin PNL, UNPR, PDL și PSD. Acum, sub sigla partidului lui Mircea Geoană, Muntean a obținut 35,64% din voturi, cu circa zece procente mai mult decât candidatul PNL, Petru Mărginean. Politicianul are în „palmares” o condamnare definitivă la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, iar în prezent este judecat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

raduly-robert-kalman-465x390Miercurea Ciuc. Asemenea colegului de la Sf. Gheorghe, candidatul UDMR la Primăria Miercurea Ciuc, Robert Kalman Raduly, și-a spulberat contracandidații de la PSD, PNL, PPMT și PCM, obținând 65,78% din voturi. Edilul, în funcție din 2004, a fost trimis în judecată, în iunie 2015, în stare de arest la domiciliu, alături de viceprimarul Szoke Domokos, într-un dosar legat de aprobarea ilegală a unei autorizații de construcție pe baza unor documentații incomplete. Raduly a fost acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese.

gutauRâmnicu Vâlcea. Mircia Gutău (fost membru PDL și PNL, candidat acum sub sigla Partidului Ecologist Român, a obținut, potrivit rezultatelor parțiale, 41,86% din voturi, în timp ce candidatul oficial al PNL, Grigore Crăciunescu, a luat 8,16%. În 2010, Gutău a fost condamnat la trei ani şi jumătate închisoare cu executare, după ce a fost acuzat că a pretins 50.000 de euro mită de la un om de afaceri în schimbul eliberării unui certificat de urbanism. În 2014, acesta a mai primit trei ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, dar, după contopirea pedepselor, a rămas în libertate, iar în martie 2015 i-a expirat şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică.

antal-arpad-andrasSf. Gheorghe. Antal Arpad-Andras (UDMR) este primar din 2008 și și-a adjudecat un nou mandat cu 73,05% din voturi (rezultate parțiale), procent în ușoară scădere față de alegerile din 2012. În februarie 2016, procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale împotriva primarului UDMR, care a fost acuzat că ar fi utilizat credite garantate din fonduri publice în alte scopuri decât cele pentru care fusese contractat creditul. Prejudiciul adus bugetului local a fost estimat la 549.312 euro fără TVA.

carciumaru11Târgu Jiu. Florin Cârciumaru (PSD) a intrat în cursa pentru un nou mandat de primar cu o sesizare la DNA depusă de Agenţia Naţională de Integritate, ai cărei inspectori îl suspectează de săvârşirea unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie şi de conflict de interese (ar fi semnat mai multe documente în beneficiul unei firme de la care fiica sa a cumpărat un imobil la un preţ deosebit de avantajos). Social-democratul a și câștigat mandatul, cu 41,36% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale, la mare distanță de candidatul PNL, Octavian Lupulescu (14,15%).

Dorin-477x500Târgu Mureș. Dorin Florea a câștigat la limită al cincilea mandat de primar (cu 42,95% din voturi), după ce a intrat în cursă ca independent susținut de PNL și alte formațiuni politice. În decembrie 2015, primarul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu într-un dosar privind finanţarea Asociaţiei Sportive Fotbal Club din Târgu Mureş, cu un prejudiciu estimat la circa 7 milioane lei. În 2016, procurorii DNA au anunţat că au început urmărirea penală într-un nou dosar de corupţie, în care este implicat şi fiul edilului, iar Florea este acuzat de luare de mită. Culmea este că pe locul doi a ieșit duminică (40,24%) candidatul independent Soos Zoltan, fost consilier local susținut de UDMR, PPMT și PCM, implicat și el în dosarul lui Florea privind finanțarea clubului de fotbal.

24-hogea-465x390Tulcea. Constantin Hogea, fost membru PDL, actualmente în PNL, este primar al orașului din 2004, iar pentru a nu fi acuzat că încalcă criteriile de integritate ale liberalilor a intrat ca independent în cursa pentru un nou mandat. L-a și câștigat, cu 34,77% din voturi (rezultate parțiale), în timp ce candidatul oficial al PNL, Ștefana Zibileanu, a obținut 16,45% din voturi. În august 2015, Hogea a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru luare de mită și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în legătură cu eliberarea unei autorizații de construcții în apropierea unor obiective cu regim special.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: