30 octombrie, 2020

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (foto), a cerut vineri parlamentului de la Kiev să dizolve Curtea Constituţională şi să anuleze decizia acestei instanţe prin care au fost respinse unele legi anticorupţie.

Decizia a fost criticată ca un pas mare înapoi în combaterea corupţiei, scrie Agerpres, care preia o știre a agenției Reuters.

Curtea a anulat săptămâna aceasta mai multe legi, considerând că pedepsele pentru fals în declaraţiile de avere ale oficialilor sunt excesive, și a restrâns prerogativele Agenţiei Naţionale de Prevenire a Corupţiei (NAZK).


‘Decizia Curţii Constituţionale a Ucrainei (…) este nulă şi neavenită’, arată proiectul de lege supus de președintele Zelenski aprobării parlamentului, document ce prevede reintroducerea legislaţiei anulate de instanţă.

NAZK a acuzat că poziţia Curţii Constituţionale destructurează întreg sistemul anticorupţie, în condițiile în care sistemul este esențial pentru ca Ucraina să beneficieze de sprijin din partea instituțiilor internaționale.

Insuccesele Ucrainei în reformarea economiei şi combaterea corupţiei au întrerupt programul în valoare de cinci miliarde de dolari convenit în iunie cu Fondul Monetar Internaţional, în timp ce economia este puternic afectată de criza coronavirusului, iar delegaţia Uniunii Europene la Kiev a avertizat că şi asistenţa financiară europeană este condiţionată de performanţele în acest domeniu.

Vineri dimineaţa, câteva sute de protestatari au protestat în faţa sediului Curţii din centrul Kievului, cerându-le judecătorilor constituționali să iasă şi să explice motivele deciziei. Unii manifestanţi au ars cauciucuri şi au aprins fumigene, ca în timpul protestelor Maidan din 2013-2014, în urma cărora a fost răsturnat de la putere preşedintele pro-rus Viktor Ianukovici. Demonstranții au afișat pancarte cu texte precum ‘Curtea Corupţiei Ucrainei’ şi ‘Afară cu porcii din Curtea Constituţională’.


Parlamentul urmează să voteze proiectul depus de şeful statului la o dată încă neprecizată. Președintele Zelenski a promis joi că va acţiona rapid, arătând că proiectul este urgent şi va trebui adoptat cât mai curând posibil.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: