Potrivit autoritatilor, Romania isi mentine pentru moment tinta de intrare in zona euro pentru anul 2015. Cat de fezabil este acest scenariu oficial? Si, dincolo de fezabilitate sau nu, care sunt riscurile/avantajele intrarii rapide in zona euro? Isi doreste cu adevarat zona euro sa “adopte” noi state in conditiile impuse de recenta criza? Pe de alta parte, ce are Romania de pierdut/castigat daca ar amana la nesfarsit intrarea in zona euro? Care este cel mai realist scenariu pentru intrarea noastra in zona euro? Si nu in ultimul rand, cine pierde si cine castiga de pe urma intrarii in zona euro si mai ales, ce?
Teoretic, pentru a fi admisa, Romania ar trebui sa indeplineasca criteriile de convergenta nominale impuse prin renumitul deja Tratat de la Mastricht.
Acesta nu prevede un calendar strict pentru adoptarea euro, lasand la latitudinea fiecarei tari, in consultare cu Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana. Comisia Europeană nu va mai acorda insa nici o derogare permanenta in ceea ce priveste trecerea la moneda unica euro, asa cum s-a intamplat in cazul Marii Britanii si al Danemarcei, care beneficiaza de o asemenea derogare. In Tratat se prevede de asemenea ca numai tarile care dovedesc atingerea unei convergente durabile pot participa la etapa finala a Uniunii Economice si Monetare.
Ne putem imagina trei scenarii alternative de adoptare a monedei unice in Romania. Scenarii pe care va trebui sa le cantarim foarte bine inainte de a da un verdict. Spun asta in special pentru ca, dincolo de orice argument, adoptarea monedei euro nu trebuie privita ca un scop in sine, ci pentru beneficiile pe care le-ar putea aduce romanilor.
1. Scenariul oficial – Romania intra in 2015 in zona euro. Este un scenariu nerealist in opinia mea. In primul rand pentru ca in aceste momente zona euro insasi are nevoie de reformare inainte de a-si permite sa se extinda. Cu atat mai mult cu cat ar urma sa accepte economii subperformante (deocamdata) sub aspectul decalajelor reale. Suntem in situatia in care nimeni nu stie sigur daca state precum Grecia, Portugalia sau Spania vor reusi (sau vor dori) sa mai ramana in zona euro.
Cert este insa un lucru. Motivul principal pentru care ele se afla in aceasta situatie se regaseste in propria neperformanta. Romania nu trebuie sa rateze cea mai importanta lectie a crizei zonei euro – dimensiunea costurilor asociate intrarii in zona euro depinde de diferentele dintre tari. In cazul existentei acestor diferente atat in structura economica, cat si din punct de vedere legal si institutional, economiile in cauza trebuie să detina alternative la instrumentele monetare, pentru reglarea socurilor. Ceea ce trebuie sa stim este care ar putea fi natura si probabilitatea socurilor asimetrice si ce instrumente alternative pot fi utilizate in lipsa cursului de schimb sau a ratei dobanzii. Altfel spus, cu toate ca unele tari indeplinesc criteriile nominale impuse oficial, asta nu le serveste la nimic, atat timp cat nu sunt suficient de competitive.
Romania a facut progrese considerabile in ceea ce priveste criteriile nominale, insa cel putin la fel de importante sunt aspectele legate de recuperarea decalajelor din economia reala. Din aceasta perspectiva scenariul de adoptare a euro in 2015 este nerealist. Studiile demonstreaza faptul ca Romania are capacitate foarta redusa de ajustare a economiei nationale. Intre Romania si zona euro exista o corelare dar scazuta a socurilor de oferta si negativa a socurilor de cerere (estimari pe baza metodologiei Blanchard – Quah). Altfel spus, Romania nu detine inca instrumente alternative de stabilizare la nivel macroeconomic, capabile sa inlocuiasca instrumentul curs de schimb, pe care il pierde odata cu intrarea in zona euro. Nici la nivelul pietelor (structura economiei, volatilitatea productiei, flexibilitatea salariilor, mobilitatea factorilor de productie, convergenta ciclurilor de afaceri, integrarea pietelor financiare, similaritatea ciclurilor, etc), dar nici la nivelul politicilor economice de stabilizare- mecanismele slabe de stabilizare fiscala automata, etc.
Cele mai recente studii din literatura de specialitate sunt preocupate nu neaparat de marimea stabilizatorilor automati (care ar urma sa fie imbunatatita pe cale de consecinta, odata respectate conditiile Tratatului fiscal), cat mai degraba de efectele acestora asupra variabilelor macroeconomice (PIB, inflatie, in special). Exista posibilitatea ca efectele de stabilizare asupra economiei nationale a stabilizatorilor fiscali automati sa nu fie aceleasi pentru toate economiile nationale. Tocmai din cauza structurii acestor economii.
In Romania, calculele proprii imi arata ca marimea stabilizatorilor fiscali automati s-a imbunatatit (0,42 conform metodei agregate propuse de IMF, respectiv 0,44 conform metodei dezagregate propuse de Comisia Europeana). Insa efectele acestora asupra economiei depind in mare masura de eficienta canalelor de transmisie a stimulilor fiscali in economie (canale pe cerere si pe oferta). Adica, cresterea deficitului bugetar cu 1 pp, de exemplu, poate conduce la rezultate diferite in economii diferite. In Germania poate aduce o crestere economica de 0,7 in timp ce aceeasi crestere a deficitului in Romania poate aduce o crestere economica de numai 0,2. Efectele de stabilizare pot fi diferite, pentru economii diferite, in principal functie de structura acestora.
In concluzie, singurul avantaj ale mentinerii acestei tinte (desi nerealista) este folosirea ei drept ancora pentru continuarea reformelor in economie. In plus, e adevarat, amanarea repetata a termenului asumat anterior poate reprezenta un punct slab pentru imaginea economiei romanesti. Cu toate astea, nu trebuie uitat nici o clipa ca miza intrarii in zona euro trebuie sa fie beneficiile aduse cetatenilor sai si nu un simplu obiectiv pe o agenda electorala.
2. Scenariul pesimist. Romania amana pe o perioada nedeterminata intrarea in zona euro. Atat timp cat economia romaneasca va fi recuperat decalajele din economia reala, cel mai indicat este sa faca toate demersurile pentru a intra in zona euro. Beneficiile vor fi resimtite si la nivel macroeconomic, dar mai ales la nivel microeconomic. Romanii vor avea beneficii in principal ca urmare a stabilitatii macroeconomice,precum si datorita unei pozitii internationale mai bune. De asemenea, beneficiile vor rezulta si din stabilitatea preturilor, accesul la o piaţă financiara mai larga si mai transparenta, sau eliminarea unor fluctuatii ale productiei care ar putea fi datorate politicilor economice diferite. Pentru anumite state (vezi cazul Greciei) stabilitatea preturilor si toate beneficiile rezultate din indeplinirea acestui obiectiv reprezinta o motivatie suficienta pentru participarea la zona euro. Stabilitatea preturilor conduce la reducerea dobanzilor, iar acest lucru prezinta inca un avantaj, atat pentru guvern, cat si pentru consumatori sau firme.
La nivel microeconomic, beneficiile adoptarii euro se refera la eliminarea costurilor de tranzactie asociate schimbului valutar, reducerea costurilor administrative, reducerea costului capitalului, precum si eliminarea riscului generat de incertitudinea privind evolutia viitoare a cursurilor de schimb. Castigul publicului larg din eliminarea costurilor preschimbarii unei monede cu alta moneda este evident.
3. Scenariul realist. Romania intra in zona euro in orizontul 2018-2020. In opinia mea acesta este cel mai probabil scenariu, daca ar fi sa ne ghidam dupa contextul intern, dar si cel international. In esenta, aderarea la zona euro implica gasirea celui mai favorabil compromis intre convergenta reala si convergenta nominala.Tratatul de la Maastricht nu face referire la criteriile de convergenta reala, insa problema convergentei reale este cel putin la fel de importanta ca si cea a convergentei nominale. In momentul de fata cred ca adevarata provocare pentru Romania va consta in alegerea unui drum propriu, desi toti avem aceeasi destinatie. Indiferent de cat de dificil ar fi de atins in acelasi timp convergenta reala si nominala, efortul merita facut.
*
Aura Socol este lector universitar doctor la ASE Bucuresti, cu specializari Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii monetare europene.
A urmat stagii de specializare si cercetare in integrarea monetara si politici fiscale la London School of Economics U .K., University of Derby, U.K., Joint Vienna Institute, Viena, Center of Excellence in Finante.
A lucrat 2 ani in cadrul Directiei de Analiza Macroeconomica din Ministerul Finantelor Publice
