9 iulie, 2020

Statul consumă aproape jumătate din produsul intern brut (PIB) al țării, pe salarii, asigurări sociale, pe plata datoriilor și pe alte cheltuieli.

Toate angajamentele financiare ale administraţiilor publice din România au crescut până la o pondere în PIB de 45,2% în Trimestrul 1 / 2020, cu 5,3 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului Băncii Naţionale a României (BNR) privind conturile financiare ale sectorul „Administrații publice” (S.13).

Numai împrumuturile statului s-au ridicat la 37,4% din PIB (titluri de stat și credite).


Dintre acestea, ponderea titlurilor de natura datoriei emise în lei (titluri de stat), dar mai ales în valută, s-a majorat „într-un ritm mai accelerat”, până la 32,2% din PIB, cu 5,8 puncte procentuale mai mult decât în trimestrul I 2019. Emisiunea de euroobligațiuni a Ministerului Finanțelor Publice de 3 miliarde de euro este una dintre cauze.

Soldul creditelor angajate s-a situat la 5,2%din PIB la finalul T1 / 2020, menținându-se la aceeași pondere avută în T1 / 2019, în timp ce pozițai „alte conturi de plătiti” ascăzut cu 0,5 puncte procentuale, până la 7,2%.

Lucrurile stau cu  mult mai rău în prezent, după ce criza coronavirus a produs contracția economiei, căci raportul a folosit în calcule valorile PIB de 1082.14 miliarde de lei pentru 2020, estimat în uşoară creştere faţă de 2019 (1.059,8 miliarde de lei) de Institutul Național de Statistică (INS).


Pe de altă parte, emisiunile de obligaţiuni folosesc la plata datoriilor scadente şi a obligaţiunilor curente şi nu influenţează substanţial creşterea pe total a depozitelor şi numerarului administraţiilor publice, a căror pondere a rămas aproape constantă (4,8% din PIB, +0,1% față de T1 / 2019).

Este de reținut ponderea deținerilor de acțiuni și a altor participații ale statului de 9,4% din PIB, la 31 martie.

Nevoia de bani – peste capacitatea de finanţare în ultimii 5 ani

Necesarul de finanțare s-a dublat, respectiv până la 2,1% din PIB în T1 / 2020 de la 1,0% din PIB în T1 / 2019.

Raportul dintre necesar net de finanţare și capacitatea netă de finanţare a ajuns la cea mai mare disproporție din ultimii 8 ani (după T1 / 2012) şi a fost mereu negativ în ultimi 5 ani (necesarul se înregistrează cu minus).

Mai departe, raportul BNR duce la concluzia că administrațiile locale mai au spațiu de finanțare peste necesar.

Astfel:

„Subsectorul „Administrația centrală” (S.1311) „a prezentat necesar de finanțare atât în T1 / 2020 (2,2% din PIB), cât și în T1 / 2019 (1,1% din PIB).

Subsectorul„Administrațiile locale” (S.1313) a înregistrat capacitate de finanțare în ambele trimestre analizate, respectiv de 0,2% din PIB în trimestrul I 2020, și de 0,3% în trimestrul I 2019.

Subsectorul „Administrațiile de securitate socială” (S.1314) a menținut același necesar de finanțare de 0,1% din PIB atât în trimestrul I 2020, cât și în trimestrul I 2019”, spune raportul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: