28 iulie, 2016

radetDirectorul general și cei cinci membri ai Consiliului de Administrație de la RADET și-au anunțat joi demisia, în cadrul unei conferințe de presă. 

”Mi-am prezentat astăzi intenția de a nu mai rămâne la RADET după 1 septembrie, pentru că este necesar ca noul Consiliu de Administrație, care va fi numit, să își aleagă un director general. (…) Intenția este același lucru cu demisia. Am un contract de mandat și conform acestuia am posibilitatea să finalizez totul pe 1 septembrie”, a declarat directorul general Valentin Vițalariu.

Acesta ocupă poziția de director general de pe 21 septembrie 2015.


Spre deosebire de acesta, membrii CA își depun mandatele pentru că se declară nemulțumiți de colaborarea cu CGMB și cu Primăria Generală, dar și pentru că vicepremierul Aurelian Bădulescu le-a cerut acest lucru.

„Vedem un blocaj de comunicare, de găsire a soluțiilor și am adoptat un cod roșu. (…) Luați demisiile noastre ca pe un semnal, dacă vreți, este anunțul de cod roșu pentru termoficarea Bucureștiului, iar acest cod roșu poate să apară oricând dacă sistemul va fi supus acelorași presiuni venite de la grupurile de interese legitime sau ilegitime, dacă nu există o coerență a demersului, dacă oamenii lăsați să conducă nu au mandat deplin și sunt la fiecare pas cenzurați sau blocați”, a declarat joi Gabriel Dumitrașcu, membru CA.

Cei cinci membri ai CA au fost numiţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în februarie 2015 și sunt plătiți cu o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăși media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut pe ramura în care îşi desfaşoară activitatea regia autonoma, respectiv 3.019 lei.

Primarul genral al Capitalei: Au demisionat din interese personale

Gabriela Firea susține că cei șase șefi de la RADET au demisionat pentru a nu pierde șansa de a fi nominalizați în alte CA-uri. Ei ar fi fost oricum demiși de Consiliul General, a spus Firea, iar în această situație nu ar mai fi putu numiți timp de cinci ani în niciun alt CA.


„Ani de zile ai luat salarii mari, ți-ai cumpărat mașini, ai stat în confort ți-ai organizat teambuilding-uri pe banii bucureștenilor și acum când este greu și când primarul general ajută și deblochează și semnează ordonanță pentru rezolvarea situației, exact acum pleci pentru că te temi să nu fi schimbat. Foarte bine că au plecat! Este foarte bine pentru bucureșteni că au plecat. Să vină alți oameni competenți și responsabili”, a declarat Gabriela Firea, citată de Agerpres.

Ea a mai explicat că cei șase ar fi plecat și pentru că i-a anunțat că a ordonat un audit la regie.

Demisiile vin la câteva zile după ce s-a pus poprire de 1,2 miliarde lei pe conturile regiei

datorii radetDe pe 16 iulie, pe contul regiei au fost reluate cele două popriri în sumă de 1,2 miliarde lei, după ce între 13 și 15 iulie a fost ridicată poprirea impusă pe contul Escrow.

Electrocentrale București (ELCEN), cea care furnizează agentul termic folosit de RADET, a acceptat să rămână la dispoziția regiei 4,7 milioane lei, până la 31 iulie.

Această sumă va pemrite regiei să respecte planul de revizii şi reparaţii, astfel încât să nu fie întreruptă furnizarea de apă caldă către populație.

Procedura este de poprire la terț: sumele firmelor și instituțiilor care virează bani în contul RADET sunt redirecționate în contul ELCEN, până la concurența sumei de 1.052.880.023,82 lei.

Suma reprezintă contravaloarea agentului termic livrat de ELCEN în perioada mai 2013 – decembrie 2014 și neachitat de către RADET.

Plăţile RADET pentru reparații vor fi efectuate doar cu acordul prealabil al ELCEN.

RADET înregistra la data de 1 iunie 2016 o datorie de aproximativ 3,6 miliarde de lei către ELCEN, datorie acumulată de-a lungul anilor.

La rândul său, ELCEN are datorii de circa 1,74 miliarde de lei către furnizorii de combustibil, bugetul de stat și instituții bancare.

Istoria conflictului RADET – ELCEN pe care nicio administrație nu l-a tratat serios

Din 2008, ELCEN a început să pună popriri pe conturile regiei, încasând însă doar penalități, datoria principală generând continuu alte datorii. În acel an s-au instituit patru popriri pentru penalitățile aplicate la facturile din 2002 și 2003 actualizate cu indicele inflaţiei.

Pentru prima oară, în 2016, popririile au afectat și datoria principală.

În 2013, s-a semnat un memorandum pentru fuzionarea ELCEN şi RADET și formarea unei societăți în subordinea Primăriei Capitalei, acțiune ce ar fi dus automat și la stingerea datoriilor istorice.

Procesul a fost inițiat de ministrul Economiei de atunci, Constantin Niţă.

Fuziunea a fost înghețată, deoarece ar fi fost neconstituțională, potrivit precdentului din cazul transferului de acţiuni de la Portul Constanţa către Administraţia locală.

În 2015, ELCEAN a propus un protocol de eșalonare pe 10 ani a datoriilor, cu condiția ca RADET să achite la sfărșitul anului 250 de milioane de lei, bani necesari pentru cumpărarea gazelor naturale. RADET a cerut o durată de 15 ani și și nu a fost de acord cu includerea în protocol a dobânzilor și penalităților. Nu s-a semnat niciun protocol.

Din 2008 și până acum, ELCEN a inițiat 18 acțiuni în instanță pentru recuperarea acestor datorii.

În toată această perioadă, mai mulți șefi ai regiei au fost cercetați și chiar condamnați pentru modul în care au gestionat banii RADET, unii dintre ei fiind acuzați de luare de mită d ela firme cărora le-au decontat lucrări care nu au fost niciodată făcute.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: