milos zeman

Președintele Milos Zeman (foto) a schimbat o parte din conducerea băncii centrale a Cehiei, pe care a criticat-o pentru creșterile excesiv de agresive ale ratei dobânzii, menite să combată cel mai rapida avans al prețurilor din ultimii 30...
8 iunie, 2022
Aproximativ 10.000 de persoane au protestat joi în centrul capitalei Praga față de atitudinea pro-rusă a preşedintelui Milos Zeman, informează Agerpres, care citează DPA. Păstrând distanţarea socială pentru a respecta reglementările impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19,...
30 aprilie, 2021
Președintele ceh, Milos Zeman, a anunțat miercuri că țara sa își va muta ambasada la Ierusalim. În Cehia, însă, o astfel de decizie nu-i aparține șefului statului, ci executivului. Iar premierul Andrej Babi a declarat săptămâna trecută că...
26 aprilie, 2018
Preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Milos Zeman, a fost reales în funcţie, după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat vineri şi sâmbătă, cu 51,9% din sufragii, anunță AFP, care citează televiziunea publică.. După numărarea a circa 95%...
27 ianuarie, 2018
Preşedintele în exerciţiu, Milos Zeman, a câștigat primul tur al alegerilor din Cehia, dar nu a reușit să obțină peste 50% din numărul de voturi, astfel încât va fi organizat un tur doi. Milos Zeman, în vârstă de...
13 ianuarie, 2018
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Cehă a intrat în a doua zi, fiind de aşteptat să fie câştigat de preşedintele în exerciţiu Milos Zeman (foto), care însă ar urma să obţină mai puţin de jumătate din...
13 ianuarie, 2018
Președintele Cehiei, Milos Zeman, a evocat joi posibilitatea organizării unui referendum privind apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, precizând însă că el nu susține ieșirea din aceste două organizații, anunță Reuters. Potrivit Constituției țării sale, Milos Zeman...
1 iulie, 2016
Președintele Cehiei, Miloș Zeman, consideră că oponenții islamului nu ar trebui considerați extremiști. Opinia a fost exprimată la un miting organizat marți, în care s-a susținut închiderea granițelor Cehiei pentru migranții musulmani, anunță Radio Praga, citată de AFP....
18 noiembrie, 2015
Preşedintele Cehiei, Milos Zeman (foto), a transmis ambasadorului SUA la Praga că nu mai este binevenit la sediul administraţiei prezidenţiale, informează presa internaţională. Motivul ar fi criticile diplomatului american la decizia preşedintelui ceh de a participa la comemorarea...
6 aprilie, 2015
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman (foto), aflat în vizită oficială în România. La conferinţa de presă comună a celor doi preşedinţi principala temă abordată a fost cu referire...
20 mai, 2014

Milos Zeman, reales președinte al Cehiei

Preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Milos Zeman, a fost reales în funcţie, după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat vineri şi sâmbătă, cu 51,9%

Milos Zeman, reales președinte al Cehiei

Preşedintele în exerciţiu al Cehiei, Milos Zeman, a fost reales în funcţie, după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat vineri şi sâmbătă, cu 51,9%

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: