Preşedintele Traian Băsescu a respins cererea de graţiere a lui Gigi Becali
Președintele Traian Băsescu a respins vineri cererea de graţiere a lui Gigi Becali. Şeful statului “a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea grațierii individuale a

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat la finalul conferinței de presă maraton de joi că va semna curând decretul de grațiere a fostului miliardar Mihail
Proiectul legii amnistiei și a grațierii a fost retras de pe ordinea de zi, marți, după ce intrase modificat în secret în noaptea de luni
Proiectul Legii Legii amnistiei şi graţierii – depus la Parlament în luna aprilie 2013 de către deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun – a fost
Pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp
Armenia îşi întrerupe relaţiile diplomatice cu Ungaria, a anunţat vineri preşedintele armean, Serj Sargsian, în cursul unei întâlniri convocate de urgenţă cu diplomaţii acreditaţi la
Discuţiile pe care premierul Victor Ponta le-a avut miercuri şi joi la Bruxelles, cu preşedintele comisiei Europene Manuel Barroso şi cu preşedintele Consiliului European Herman