România va avea la dispoziție alocări de fonduri europene de 39,887 miliarde de euro în perioada 2014-2020, a declarat, vineri, președintele Traian Băsescu, după acordul privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene, la Consiliul European de la Bruxelles.
Șeful statului a declarat că astfel România a obținut o majorare cu 18% față de actuala perioadă de programare, luată fiind în calcul un nivel de alocare de 33,5 miliarde de euro în 2007-2013.
”România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului, fiind una dintre puţinele ţări cu creştere bugetară”, a susținut Băsescu, într-o conferință de presă, la Bruxelles.
În interiorul bugetului destinat României, Politica Agricolă Comună a obținut o creștere de 27,1% față de actualul exercițiu financiar, în condițiile în care la acest capitol țara are o absorbție de fonduri europene mai bună decât la politica de coeziune.
Potrivit lui Băsescu, pentru PAC 2014-2020 România a obținut 17,516 miliarde euro, cu 3,7 miliarde de euro mai mult decât în 2007-2013.
În plus, în interiorul PAC, plățile directe la hectar, care sunt cel mai ușor de absorbit, pot primi 25% de la programul de dezvoltare rurală.
”Pe plăţi directe, pentru acest exerciţiu bugetar am avut 5,726 miliarde euro, pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 avem alocate 10,393 miliarde euro. (…) Pentru noi a fost foarte important să obţinem dreptul de a mişca 25% din cele două bugete de la unul către celălalt, în funcţie de decizia Guvernului”, a spus Băsescu.
La programul de dezvoltare rurală din interiorul PAC, României i-au fost diminuate fondurile de la 8,2 miliarde de euro în 2007-2013 la 7,1 de miliard de euro în 2014-2020, sumele crescand la platile directe.
La politica de coeziune, unde capacitatea României de absorbție este mai redusă în prezent, România a obținut o creștere cu 10% în bugetul 2014-2020 față de 2007-2013. Astfel, în următorul cadru financiar țara va avea la dispoziție 21,825 miliarde euro fonduri structurale și de coeziune.
În propunerea inițială a Comisiei Europene, României i-ar fi revenit 48 de miliarde de euro fonduri europene, în bugetul 2014-2020, în condițiile în care cadrul financiar multianual al UE ar fi fost prevăzut la 1080 miliarde de euro.
În cadrul Consiliului European, la presiunea statelor net contributoare, bugetul multianual al UE a fost scăzut la 960 de miliarde de euro, alocarea României fiind diminuată la 39,887 miliarde de euro.
Aceasta este și prima scădere de buget a UE de la un exercițiu financiar la altul, în condițiile în care în perioada 2007-2013 Uniunea are prevăzute 976 de miliarde de euro.
Traian Băsescu: Putem salva 4 miliarde de euro de la dezangajare în bugetul actual
Șeful statului a mai anunțat drept câștig pentru România în negocierile de la Bruxelles încă 4 miliarde de euro pe care țara i-ar putea salva de la a-i fi dezangajați din cauza neimplementării proiectelor în actualul exercițiu financiar.
Astfel, România a obținut o derogare care să-i permită să reducă riscul de dezangajare a fondurilor structurale și de coeziune din prezent, a mai susținut Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, România riscă să piardă 6,5 miliarde de euro din cauza dezangajării de fonduri structurale și de coeziune ca urmare a necheltuirii banilor până la finalul anului 2013, în special în proiecctele de transporturi.
În plus, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a oferit să trimită specialiști de la Comisie pentru a lucra direct pe programele de fonduri europene din România, în sensul îmbunătățiii capacității administrative.
Alte puncte obținute de România în negociere pentru 2014-2020:
- Beneficiarii de fonduri europene își vor putea deconta și TVA-ul de la Comisia Europeană, taxa urmând să devină cheltuială eligibilă. Potrivit lui Băsescu, măsura va aduce încă 2 miliarde de euro din banii europeni în România. ”Deci, cu cât România va avea TVA mai mare, cu atât va aduce mai mult în buget din fonduri europene”, a spus Băsescu.
- Rata de cofinanțare de la Comisia Europeană la proiecte va fi de 85%, la fondurile de coeziune, în condițiile în care inițial se propunea o cofinanțare de 75% în proiectul președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. La dezvoltare rurală (în cadrul PAC), cofinanțarea va fi de 75%.
- Se menține top-up-ul de 10% pentru țările aflate în program de asistență cu UE. Astfel, la cofinanțarea de 85% sau de 75%, după caz, Comisia va mai contribui cu 10 puncte procentuale, astfel încât efortul bugetar al statelor beneficiare va scădea. Guvernul Ponta a exprimat intenția de a încheia un nou acord de asistență cu UE și FMI în anul 2013.
- Prefinanțarea (avansurile de la Comisia Europeană) va fi de 4% pentru statele care s-au aflat în acord cu FMI și UE în anul 2010, inclusiv pentru România, iar pentru celelalte va fi de 3%. În actualul exercițiu financiar, avansurile de la Comisie sunt de 10%.