Prezentate drept un succes politic, rezultatele summitului pentru salvarea monedei unice europene sunt neconvingătoare din perspectivă strict economică. S-a convenit numai asupra disciplinării fiscale prin limitarea deficitelor publice şi aplicarea automată a unor măsuri de penalizare a celor care încalcă regulile.
Celelalte două elemente esenţiale ale planului de salvare, întărirea rolului fondului european de stabilizare financiară (EFSF), şi introducerea unor euroobligaţiuni care să confere greutate în negocierile pe pieţele financiare au fost trecute pe plan secund. Suplimentarea cu circa 200 miliarde dolari a contribuţiei europene la FMI este utilă dar destinaţia pe care o vor lua ulterior aceşti bani este neclară.
Londra a blocat aplicarea uniformă a noilor reglementări
Opoziţia Regatului Unit a fost decisivă în stabilirea unor reguli comune pentru toate cele 27 de state. Interesele Londrei în privinţa păstrării privilegiilor de care se bucură sectorul financiar au fost hotărâtoare. Totuşi, această poziţie va fi greu de păstrat pe termen lung în interiorul UE, salvarea sectorului privat din bani publici fără întărirea reglementărilor nefiind de conceput.
Dimensiunea sectorului financiar la nivel mondial este de circa 700 trilioane dolari, la un PIB mondial de 65 trilioane dolari, ceea ce spune totul asupra volumului imens de speculaţii care se fac pe o bază economică reală mult mai restrânsă.
Ori, Londra este unul dintre centrele financiare mondiale.
În plus, şi din perspectiva obligativităţii trecerii la euro, se vede acum că păcatul originar al acceptării clauzei de opt-out pentru Marea Britanie şi Danemarca ( plus, ulterior, de facto pentru Suedia) a avut efecte secundare nedorite.
Forţa financiară a UE rămâne redusă, dată fiind dimensiunea relativ mică a bugetului comun, de circa 1% din PIB –ul cumulat. Necesarul unui minim de forţă care să asigure coeziunea şi soliditatea monedei unice a fost evaluată undeva la 6 – 7%. Lucru ce se poate face numai în condiţiile unei armonizări fiscale pronunţate şi a unor realocări ale competenţelor naţionale către centrul Uniunii.
Chestiuni rămase de discutat
Rolul jucat de Banca Centrală Europeană, prin achiziţiile de obligaţiuni suverane şi amplificarea puterii Fondului de salvare a fost trecut în plan secund.
Germania nu a renunţată la linia ultraortodoxă de a nu prelua centralizat active cu valoare mai scăzută iar efortul bugetar implicat de salvare nu dă bine în preajma apropierii alegerilor în cele două state ale axului de forţă european.
Cât despre eventuala emitere a unor eurobonduri care să amestece performanţele celor şase state încă beneficiare ale ratingului de top AAA cu cele ale membrilor mai puţin bine cotaţi din zona euro ( proporţia ar fi cam de 55% la 45%, deci fezabilă într-o primă analiză), acestea nu a figurat pe agenda efectivă de discuţii.
Una peste alta, reacţia birocratico-politică lentă la crize punctuale a defavorizat şi va defavoriza Eurozona în confruntarea cu alte economii. Foarte sugestiv este faptul că activele BCE au expandat cu doar 50% de la declanşarea crizei, pentru susţinerea economiei. În acelaşi timp, Banca Angliei şi-a mărit activele cu 250% iar Fed-ul american cu 300%, ceea ce a permis o reacţie mult mai fermă pentru ieşirea din impas.
România îşi va autoasuma disciplina din zona euro
În aceste condiţii, România se va numără printre cele şase state ( alături de Danemarca, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Polonia) care se vor “lipi disciplinar” prin acorduri interguvernamentale de cei 17 membri ai Eurozonei.
Foarte probabil, şi ţara noastră va avea înscrisă în Constituţie o prevedere de limitare a deficitului bugetar la nivelul maxim de trei procente din PIB. Dacă nu vom reuşi să ne încadrăm în această cerinţă, vom suferi sancţiuni prin suspendarea dreptului de vot şi ajustarea alocărilor de fonduri.
Suma preliminată a reveni ţărilor din zona non-euro pentru a contribui la majorarea cotei europene la FMI este de 50 miliarde euro. Calcul ulterior va definitiva precis partea care revine României, în funcţie de ponderea economiei sale în total.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Domnul preşedinte şi-a asumat încă o dată o potiţie în cadrul acordului cu statele membre uniunii, aşa cum a procedat şi în stategia internă în raport cu reforma . Ceea ce mai rămâne de apreciat este şi faptul că şi-a păstrat un punct de vedere personal în raport cu problematica dificultăţilor de natură infracţională ( Olanda ), pe care le întâmpină alte state mai mult decât ţara noastră. Şi acest lucru plusează valoric România . Când şi cum se va recunoaşte acest efort rămâne de văzut.
Da, este foarte adevarat ca ce iese din intalnirea la varf nu este ceea ce se asteptau pietzele. Asta va periclita in continuare euro si pozitia economiilor care il au ca moneda. Habar n-am daca asta inseamna dezastru total, sper ca nu, insa faptul ca pentru prima data Marea Britanie, polul extremist al capitalismului in Uniunea Europeana a trecut de la vorbe la fapte si a dat cu veto-ul, astfel autoizolându-se, reprezinta cea mai mare veste buna pe care cei care vor sa vada UE o organizatie cu o puternica compoenta social-democrata (oragnisme UE si state membre cu rol de reglementare a pietzei si abuzurilor speculei) si in ciuda actualei austeritatzi inevitabile, si o compoenenta sociala. Acest lucru trebuie celebrat cum se cuvine, mai ales ca toata lumea, britanicii inclusiv, interpreteaza esecul britanic (a opus un veto insa nu a impiedicat adoptarea masurilor la care se opunea (doar pentru a mai stoarece niste privilegii pentru banda de tâlhari cu cravata din city), asa cum era de asteptat sa se intample prin definitie cu un veto) ca o separare a drumurilor, un inceput al separarii inevitabile a drumurilor.