miercuri

24 aprilie, 2024

20 noiembrie, 2015

stat islamic petrolLa întâlnirea dintre Vladimir Putin și Barack Obama ce a avut loc duminică în capitala Turciei, președintele Federației Ruse a adus câteva imagini luate prin satelit pentru a-l convinge pe omologul american că este nevoie de intrarea într-o nouă fază a luptei împotriva Stat Islamic – distrugerea facilităților petroliere controlate de grupare, scrie Bloomberg.

Informația a fost oferită publicației de un oficial implicat în negocieri care susține că imaginile respective înfățișau convoaie de camioane încărcate cu țiței destinat comercializării.

Un comerț la preț de dumping din care Stat Islamic a reușit să obțină anul trecut 500 de milioane de euro, potrivit Trezoreriei americane – de 5 ori mai mult decât estimau în 2014 serviciile de intelligence ale SUA.


Facilitățile petroliere au supraviețuit bine loviturilor aeriene executate anul trecut de către coaliția internațională condusă de SUA, declara colonelul american Steve Warren, pe 13 noiembrie.

Chatham House (institut independent londonez) apreciază că organizația teroristă SI extrage zilnic 40.000 de barili de țiței (ceea ce înseamnă 300.000 de dolari), în timp ce Brookings Doha Center (înființat în 2008 de Brookings Institution) susține că producția este mult mai modestă și nu acoperă decât o parte din nevoile grupării, cu atât mai puțin să-i aducă venituri.

Țițeiul extras din câmpurile petrolifere controlate de Stat Islamic este transportat cu camioane și chiar pe măgari, până în Irak sau Kurdistan, unde este vândut. potrivit unui raport realizat de Christina Schori Liang, bursier la Geneva Centre for Security Policy.

harta teritorii stat islamic
Sursa: Sputnik

La întâlnirea de la Ankara, Vladimir Putin ar fi insistat că trebuie intensificată lupta împotriva afacerilor cu țiței ale Stat Islamic, pentru a tăia principala sursă de finanțare a organizației.


Dacă cei doi au căzut de acord asupra distrugerii facilităților de rafinare și transport ale Stat Islamic, vor fi afectați nu doar jihadiștii, ci și clienții care cumpărau țiței ieftin de la teroriști.

Planurile SUA și Rusia include și intermediarii care ajută gruparea să-și vândă țițeiul extras de pe câmpurile petrolifere aflate sub controlul său.

SUA au bombardat de peste 260 de ori rafinării și alte facilități petroliere deținute de Stat Islamic (începând cu vara anului trecut), dar abia acum a început să țintească și celelalte verigi ale lanțului de comercializare, potrivit organizației britanice Chatham House și Foreign Reports Inc din Washington.

grafic lovituri aeriene coalitia condusa de sua

Este o mișcare strategică importantă, consideră analiștii, întrucât aceste verigi sunt coordonate de civili implicați în afacerile ilegale ale Stat Islamic doar din cauza profiturilor, nu a convingerilor și ideologiei. Ne având o motivație puternică, ei se vor retrage rapid și vor crea noi probleme pentru teroriști.

În noaptea când a avut loc discuția dintre Vladimir Putin și Barack Obama, un avion militar al SUA a distrus 116 cisterne cu țiței.

O reorientare a loviturilor aeriene a fost indicată însă de luna trecută, când americanii au bombardat câmpul petrolifer Omar, din provincia Deir Ezzour, din apropierea graniței cu Irak.

Această zonă aflată sub controlul SI se presupune că asigură aproximativ 65% din veniturile petroliere ale organizației, venituri ce sunt folosite pentru dotarea trupelor, recrutarea de noi luptători și pentru finanțarea operațiunilor militare.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: