Purtătorul de cuvant al Pentagonului, Peter Cook (foto), a anunţat că Statele Unite vor plăti compensaţii financiare familiilor celor răniţi sau ucişi în raidul aerian american derulat săptămâna trecută asupra unui spital din Afganistan al organizaţiei ”Medici Fără Frontiere”, anunţă CNN.
Forţele militare ale SUA au bombardat un spital al MSF din oraşul Kunduz, Afghanistan. Raidul aerian s-a soldat cu 22 de morţi.
După incident, armata americană a recunoscut că a efectuat un raid aerian ”în vecinătatea” spitalului, iar bombardamentele ar fi vizat insurgenţi talibani.
Purtătorul de cuvânt de la Pentagon a afirmat sâmbătă că valoarea compensaţiilor nu a fost încă stabilită.
”Dacă va fi necesar şi dacă va fi potrivit, administraţia va recurge la autoritatea Congresului. Compensaţiile vor fi plătite către civilii răniţi şi către familiile civiliilor ucişi în urma operaţiunilor militare”, a anunţat Peter Cook.
La începutul săptămânii, preşedintele american Barack Obama şi-a cerut public scuze organizaţiei umanitare. După bombardament, organizaţia Medici Fără Frontiere, al cărei personal medical a fost afectat de incident (12 angajaţi fiind ucişi sau răniţi în urma raidului aerian american), a solicitat deschiderea unei anchete internaţionale asupra incidentului .