joi

25 aprilie, 2024

17 iulie, 2021

O parte din planul climatic al Comisiei Europene este absorbţia a cât mai multor gaze cu efect de seră din atmosferă şi încurajarea biodiversităţii prin conservarea pădurilor, scrie Bloomberg.

Blocul comunitar propune folosirea Politicii Agricole Comune pentru implementarea de scheme de plăţi destinate proprietarilor de păduri, dar şi monitorizarea pădurilor existente care reprezintă aproape două cincimi din continent.

Comisia Europeană plănuieşte totodată plantarea a 3 miliarde de copaci, parte a eforturilor de reducere a nivelului gazelor cu efect de seră din atmosferă.


Grupurile de lobby ale industriei de exploatare a lemnului şi-au anunţat deja opoziţia faţă de aceste planuri pentru conservarea pădurilor, fiind îngrijorate cu privire la impactul măsurilor asupra industriei de 640 de miliarde de euro care angajează aproape 3,6 milioane de persoane.

“Ambițiile de mediu pot merge mână în mână cu prosperitatea economică. Pădurile sunt și plămânii societății și ai economiei noastre: asigură traiul în zonele rurale, oferă produse esențiale pentru cetățenii noștri, și au o valoarea profund socială prin natura lor”, a comentat Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.

O parte dintre cele 3 miliarde de copaci ar urma să fie plantată pe câmpurile agricole, a declarat, joi, un oficial european.

Comisia Europeană a anunțat miercuri un pachet gigantic de legi menite să garanteze atingerea obiectivelor de mediu auto-impuse de UE: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030 și neutralitate climatică până în 2050.


Pachetul legislativ aduce creșterea costului utilizării combustibililor poluanți și implică o revizuire (cu ținte asumate) a modului în care oamenii conduc, își izolează casele, produc materiale și materii prime sau își gestionează pădurile și terenurile.

Unul dintre anunțurile principale pune capăt vânzării de mașini noi echipate cu motoare termice – pe benzină și diesel – până în 2035.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: