12 iunie, 2015

oprea-ponta

PNL nu a reușit nici la a treia moțiune inițiată împotriva guvernului Ponta să determine plecarea acestuia de la Palatul Victoria.

Moțiunea liberalilor a întrunit, vineri, 194 voturi ”pentru”, cu 84 mai puțin decât majoritatea cerută de lege. Potrivit directivelor de partid, 210 parlamentari PSD, UNPR, PC și aparținând grupării Tăriceanu au fost prezenți în sală dar nu și-au exercitat dreptul de vot.


Senatorul Dan Șova a fost absența de marcă, lui fiindu-i interzis de procurori să îl întâlnească pe premierul Ponta din cauza faptului că ambii sunt cercetați într-un dosar care vizează contracte cu Rovinari și Turceni.

Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a anunțat vineri că partidul va depune în următoarea sesiune, în toamnă, o nouă moțiune de cenzură.

Singura chestiune relevantă din discursul rostit de premierul Victor Ponta în preambulul votului a fost cea referitoare la faptul că Parlamentul nu a reușit până acum să modifice legislația electorală pentru a permite votul prin corespondență.

O realitate nespusă nici de putere, nici de opoziție: Justiția este restantă cu obiectul moțiunii, intitulată ”Dreptul la vot nu e o lozincă”. DNA anchetează în continuare modul în care a fost blocat procesul electoral în Diaspora, în noiembrie 2014.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: