vineri

26 aprilie, 2024

5 aprilie, 2017

OMV Petrom și Auchan Retail au semnat contractul de parteneriat pentru deschiderea de magazine de proximitate în stațiile de distribuție Petrom, potrivit unui comunicat comun emis miercuri.

Etapa pilot care se va derula în 2017 presupune deschiderea a 15 magazine sub marca MyAuchan. Primul magazin urmeză să fie inaugurat în cursul lunii mai.

Magazinele MyAuchan din stațiile Petrom vor include mărcile proprii Auchan şi, în funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 4.500 de tipuri de produse, inclusiv carne proaspătă, fructe și legume, dar și cosmetice, produse pentru bebeluși și accesorii auto.


Zona de magazin existentă din cadrul stațiilor va fi reamenajată conform standardelor MyAuchan, iar zona de case de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, cât și pentru magazinul MyAuchan.

Etapa pilot va fi folosită de cei doi parteneri pentru adaptarea serviciilor și ofertei în vederea unei eventuale extinderi la scară largă a proiectului.

„Această inițiativă este un pas înainte pentru implementarea Strategiei Actualizate 2021+ a OMV Petrom, care pune accent pe creșterea ofertei și pe îmbunătățirea experienței clienților. Consumatorul modern este mereu în viteză și vrem să ne adaptăm acestei tendințe. Astfel, vom oferi clienților stațiilor Petrom oportunitatea de a-și face cumpărăturile de zi cu zi, odată cu alimentarea cu carburant, economisind astfel timp”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

„Prin acest proiect aducem Auchan mai aproape de toți românii grație gamelor adaptate de produse și servicii, produselor proaspete, de calitate, prețurilor avantajoase și unei experiențe unice de cumpărare”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.


OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârșitul lui 2016, sub două branduri, OMV și Petrom, potrivit datelor companiei.

Auchan Retail este al 11-lea cel mai mare comerciant alimentar din lume. Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 mp suprafaţă netă de vânzare, cu circa 10.000 de angajaţi, cu o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de euro în 2016 şi o adresabilitate de circa cinci milioane de locuitori în 18 oraşe, potrivit datelor companiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: