21 septembrie, 2017

Agenția Națională de Administrare Fiscalaă (ANAF) a pus în dezbatere publică proiectul de ordin prin care se vor stabili structura competentă, procedura şi condiţiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA.

Structura competentă din cadrul ANAF pentru soluţionarea cererilor de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA este structura de inspecţie fiscală, potrivit proiectului postat pe site-ul ANAF.

Proiectul de ordin conține următoarele documente şi formulare:

  • procedura de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA prevăzute la art. 9 alin (1) lit e), g), h) j) şi k) din ordonanţă potrivit căreia aprobarea transferul se efectuează în urma verificării efectuate de organul fiscal central competent;

(Descărcați AICI Procedura de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA)

(Descărcați AICI Procedura de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA) 

  • cererea pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA, Cod 310, se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de organul fiscal si va fi însoţită de documente justificative, în funcţie de natura sumelor solicitate a fi transferate din contul de TVA;
  • referatul privind soluţionarea cererii de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA care cuprinde rezultatul analizei cererii şi documentele justificative anexate la aceasta;
  • decizia de soluţionare a cererii pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA, care cuprinde suma solicitată, suma aprobată sau suma respinsă a fi transferată din contul/conturile de TVA;
  • invitaţia prin care contribuabilii sunt înştiinţaţi despre data, ora şi locul unde va avea loc audierea asupra constatărilor şi rezultatelor soluţionării cererii pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA.

„Pe banii noştri”

Toate problemele care ar putea interveni sunt analizate şi cu siguranţă vom face faţă. (…) Cu siguranţă o să le îndreptăm...”, a declarat joi Florin Anghel, vicepreşedintele ANAF, responsabil de zona de colectare, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

„Pe banii noştri”, au replicat din sală unii participanți la conferință, potrivit Agerpres.

Oficialul ANAF a recunoscut apoi, că „ar trebui să se îmbunătăţească şi sistemul IT (al instituţiei). De acest sistem IT vorbim de la înfiinţarea ANAF şi ne mişcăm foarte greu. Este un pariu pe care şi noi l-am asumat că va trebui să se schimbe ceva în sistemul IT, ca această relaţie contribuabil-ANAF să fie foarte simplă. Asta deranjează cel mai mult, şi anume relaţia cu structurile ANAF care, de multe ori, este una proastă şi din vina colegilor şi a sistemelor de care dispunem în momentul acesta. Va trebui să facem ceva foarte rapid”, a mai spus oficialul Florin Anghel.


Presat de creşterea deficitului bugetar, Guvernul Tudose a adoptat la sfârșitul lunii trecute o ordonanță de modificare a Codului Fiscal privind plata defalcată a TVA, măsură obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

(Descărcați AICI ordonanța TVA)

Proiectul a fost adoptat în ciuda reacțiilor negative emise de întreg spectrul antreprenorial din România, întrucât, înainte de a-i opri pe evazioniști, afectează mediul de afaceri onest.

Plata defalcată a TVA în economie (așa numitul split TVA) este o premieră în mediul de afaceri din statele UE : ea este aplicată numai în Italia și numai pe relația comercială a companiilor cu statul sau cu autoritățile publice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: