Agenția de rating Standard&Poor’s (S&P) a reconfirmat ratingul datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în moneda locală, cu perspectivă stabilă.
”Reconfirmarea ratingului și perspectivei stabile a României este susținută de nivelul moderat al datoriei publice și al datoriei externe, pe fondul unei perspective de creștere economică semnificativă”, transmite Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
S&P semnalează că instabilitatea legislativă va rămâne ridicată în perioada premergătoare alegerilor generale din noiembrie și ar putea duce la deterioarea finanțelor publice.
”În ciuda adâncirii probabile a deficitelor fiscale și externe ale României, nu ne așteptăm ca datoria publică și externă să crească semnificativ”, se arată în comunicatul S&P.
Agenția notează că actualul guvern nu are pârghiile politice de a reversa măsuri precum creșterile salariale din domeniul bugetar și reducerea fiscalității, însă, în ciuda creșterii deficitelor, S&P este de părere că acestea vor fi administrabile și nu vor atinge nivelul de dinainte de 2008.
Agenția notează totodată că măsurile adoptate recent au fost ”plătite” parțial prin reducerea investițiilor publice.
”În ciuda absorbției îmbunătățite de fonduri europene din 2015, estimăm că nivelul investițiilor din 2016 va fi în continure cu 10% mai scăzut decât cel atins înainte de criză”.
Un alt risc la adresa stabilității macroeconomice a României se referă la posibilitatea ca ritmul de creștere al salariilor să îl depășească pe cel al productivității, ceea ce va afecta competitivitatea externă a țării.
În același timp, S&P semnalează că instabilitatea legislativă poate genera riscuri de înrăutățire a ratingului de țară, referindu-se în mod special la proiectul legislativ privind darea în plată, având în vedere impactul negativ asupra condițiilor de finanțare pentru sectorul privat.
”În opinia noastră, (legea, n.r.) ar putea submina recenta stabilizare a pieței imobiliare, ar putea încetini creșterea creditării și ar putea chiar descuraja investițiile străine în sectorul nonfinanciar”, se arată în comunicatul S&P.