Sociollogica / Lămuriri în ceea ce privește legea electorală

Să ne amintim elementele-cheie ale legii, preferabil cu o cană de cafea în faţă – scrie sociologul Barbu Mateescu pe blogul Sociollogica.

Unitatea principală a sistemului electoral este circumscripţia (judeţul, capitala sau diaspora), nu colegiul şi nu naţiunea. La nivelul fiecărei circumscripţii se stabileşte în mod separat la câte mandate are dreptul fiecare forţă politică în circumscripţia respectivă. Se folosesc două principii:

A. Dacă un candidat obţine peste 50% din voturi în colegiul său, intră în parlament.
şi
B. Numărul de mandate primit de o alianţă/un partid într-o circumscripţie este direct proporţional cu scorul în procente obţinut de acea alianţă/partid în acea circumscripţie obţinut prin raportarea la totalul voturilor acordate alianţelor/partidelor care intră în parlament. Rotunjirile se fac întotdeauna în jos. Concret, într-o circumscripţie cu 6 colegii în care PPDD ia 40% din voturi, iar 90% din voturi s-au dus către forţe politice care intră în parlament, PPDD are dreptul la ( 40% / 90% ) din 6 mandate = 44% din 6 = 2,6 mandate = 2 mandate.

Dacă A şi B intră în conflict – adică în judeţul-exemplu de mai sus, USL a câştigat 4 colegii conform principiului A., dar a obţinut doar 45% din voturile-pentru-partide-parlamentare din toată circumscripţia, meritând conform principiul B. 2 mandate din şase – numărul de mandate se suplimentează, în cazul de faţă cu doi.

Erorile de mai jos nu sunt descrise pentru a critica, ci pentru a lămuri. Conceptul care a fost scăpat din vedere este enunţat cu bold şi numerotat. 

1. Dintr-un colegiu pot intra în parlament doi sau mai mulţi candidaţi, atâta timp cât cel puţin unul dintre ei a obţinut peste 50% din voturile din colegiu (condiţie necesară dar nu suficientă).

Econtext nu ia în calcul acest lucru în cea mai recentă analiză pe care a publicat-o, scriind despre cum „social-liberalii ar iesi invingatori in 229 de colegii, ceea ce ar insemna 51,4%. ARD se plaseaza pe locul doi, putand obtine 144 de colegii, care ar insemna 32,3% din locurile de deputati si senatori.”

Econtext probabil că supraestima caracterul proporţional al sistemului, având în minte situaţiile din 2008 când un candidat de pe locul unu nu ajungea în parlament, iar cel de pe locul doi devenea parlamentar. Vom avea şi acum astfel de situaţii. Problema este că Econtext scapă din vedere faptul că numărul de mandate se suplimentează dacă un candidat câştigă cu peste 50%+1 din voturi. Astfel, conform exemplului de la început:

6 colegii în judeţ
Pe baza procentelor obţinute la nivel de judeţ, USL are dreptul la 3 mandate (principiul B)
… ARD şi PPDD au însumat dreptul la 3 mandate (tot principiul B)
dar… 4 colegii/mandate câştigate de USL cu peste jumătate din voturi (principiul A)
4 [USL] + 3 [ARD+PPDD] > 6 [numărul de colegii / parlamentari prognozat iniţial de lege]
Numărul de mandate se suplimentează cu 1 (rezultat final: USL 4 mandate, ARD şi PPDD împreună 3)
Din 6 colegii avem… 7 parlamentari.

2. Sistemul nu asigură în mod obligatoriu proporţionalitate între compoziţia parlamentului şi rezultatul votului, principiul A. de mai sus fiind o „primă electorală” care elimină proporţionalitatea din spatele principiului B.

Acest lucru e scăpat din vedere de Alexandru Gussi în revista 22, atunci când spune: „Sistemul de vot conceput în 2008 de PNL şi PSD, dar neschimbat apoi, împinge ARD să fie interesat în câştigarea cu peste 50% a cât mai multor colegii de către candidaţii… USL! Sigur, ideal nu cu mult peste 50%. Pentru a se ajunge la re­prezentarea proporţională vor fi astfel mai mulţi parlamentari ARD, PPDD şi UDMR”

Există două moduri de a explica de ce ultima propoziţie nu e adevărată.

Simplu spus: singura mare diferenţă dintre un parlament ales pe liste într-un sistem proporţional (cum am avut până în 2008) şi sistemul actual este principiul A. Singurii care beneficiază de mandate „în plus” în urma câştigării de colegii cu peste 50% din voturi sunt cei care câştigă aceste colegii. Şi foarte, foarte puţini dintre ei vor fi de la ARD. Datorită acestor victorii – în 50 de colegii? 100? 150? – ponderea USL în parlament va fi disproporţionat de mare prin comparaţie cu scorul obţinut la nivel naţional.

Detaliat: la nivel judeţean, dacă o forţă politică obţine x % din voturile acordate partidelor care intră în parlament, necâştigând niciun colegiu cu 50%+1 din voturi… nu contează performanţa oponenţilor. Va avea dreptul la un număr de mandate egal cu x% din numărul originar de mandate.

Concret, la Bucureşti, unde sunt 28 de colegii la Camera Deputaţilor, USL poate obţine 25 de deputaţi sau 17 sau 28. Indiferent de performanţa USL, dacă ARD obţine 20% din voturile din Bucureşti, va primi 20% din 28 = 5,6 = 5 mandate. Nimic din lege nu echilibrează situaţia pentru ARD, „legând” numărul de mandate al ARD în Bucureşti de numărul de mandate al USL.

Am văzut mai sus cum tendinţa înspre proporţionalitate a sistemului nu funcţionează perfect la nivel de circumscripţie. Mai există un nivel la care ea se poate face simţită: redistribuirea la nivel naţional a mandatelor rămase nealocate. Problema este că acestea vor fi prea puţine – chiar dacă ar fi toate date ARD, PPDD şi UDMR. În alte cuvinte vor fi prea puţine judeţe (aproape toate în Transilvania) în care pe baza principiilor A. şi B. nu s-au alocat toate mandatele. La această redistribuire naţionale nu există o suplimentare a numărului de mandate peste numărul celor care trebuie deja alocate. Nici aici legea nu stabileşte vreo legătură, o proporţionalitate obligatorie între numărul de mandate al ARD în Parlament şi numărul de mandate al USL.

3. Întrebarea „Va obţine USL sub 50% din voturi?” este irelevantă din mai multe motive.

3.1. Legea vorbeşte despre procente calculate din voturile acordate partidelor care au intrat în parlament. Nimic nou: la fel funcţiona şi sistemul de vot de dinainte de 2008. Dacă la nivel naţional 10% din voturi se duceau către partide sau independenţi care nu intră în parlament iar USL obţinea 46% din voturi, USL obţinea 51,06% din mandate în urma redistribuirii acelor voturi. Dar sistemul actual de vot este uşor diferit. Mai există un avantaj pentru USL…

3.2. … după cum am arătat mai sus, legea favorizează „titani electorali”, alianţe sau forţe politice care pot obţine peste 50% din voturi în multe judeţe, adăugându-le mandate în plus. Pe baza simulărilor efectuate cu ajutorul RomPol, abia dacă USL obţine sub 45% din totalul voturilor riscă să aibă mai puţin de 50% din mandate. Şi chiar şi cu 42% din totalul voturilor USL poate obţine majoritatea – accentul căzând pe „poate”.

3.3. Constituţia face vorbire despre mandate, nu voturi, şi despre partide, nu alianţe. Reamintesc că spre deosebire de alegerile prezidenţiale, parlamentarele nu au un câştigător bine definit (decât dacă un partid obţine peste 50% din mandate, ceea ce nu se va întâmpla). Experienţa ultimilor opt ani ne demonstrează cât de volatil este totul. Odată ce votul a plecat spre parlamentar, nu mai controlezi ca votant absolut nimic – nici alianţele, nici negocierile, nici măcar partidul în care se va înscrie alesul tău/aleşii tăi la o lună după scrutin, sau trei, sau şaisprezece. All bets are off.

(Citește și comentează pe blogul Sociollogica)