O anchetă internă a fost demarată la Inspectoratul de Poliție Galați, după ce doi polițiști au fost filmați în timp ce refuză să intervină pentru a ajuta o fată plină de sânge, victimă a unui viol.
Conform unei imagini filmate în weekend și postate pe Facebook, agenții stau în mașină de Poliție, deși în fața lor se afla un copil plin de sânge și în stare de șoc.
În imaginile filmate de un cetățean apar fata plină de sânge, mașina de Poliție, mai mulți cetățeni și doi angajați ai unei firme de securitate.
Oamenii de pe trotuar solicită ajutorul polițiștilor care refuză să coboare din mașină, în ciuda insistențelor. Victima pare îngrozită și refuză să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce polițiștii asistă pasiv la întreaga scenă.
În cele din urmă fata a fost transportată la Spitalul de Copii din Galați, iar persoana care a realizat filmarea a anunțat pe Facebook că a vizitat-o și confirmă faptul că victima a fost violată. Persoana se declară revoltată de pasivitatea polițiștilor și cere măsuri dure împotriva celor doi agenți care au refuzat să ajute victima unui viol.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele: Conducerea I.P.J. Galați a dispus, încă de ieri, declanșarea cercetării disciplinare față de cei doi polițiști, la finalizarea căreia, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Minora care apare în imagini a fost transportată la spital, de un echipaj de salvare, iar în funcție de rezultatul verificărilor și a raportului de expertiză medico-legală, se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracțiuni”, a anunțat IPJ Galați, luni dimineață.