În discursurile susținute în cadrul Adunării Parlamentare NATO de la București, oficiali ai statului român au repus pe tapet tensiunile acumulate în regiunea Mării Negre, pledând pentru o mai bună cooperare în interiorul NATO pentru a asigura stabilitatea regiunii.
Șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă că în Marea Neagră a văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, menționând acțiunile Rusiei, criza din Ucraina, dar și amenințările transnaționale care rezultă din terorism și migrație.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a afirmat la rândul său că, după ”anexarea ilegală” a Crimeii, s-a observat o acumulare de forțe rusești și armament care a schimbat echilibrul de forțe care exista până atunci.
”În ultimele două decenii regiunea Mării Negre s-a transformat și a oferit posibilități tuturor din punct de vedere al logicii. (…) Situația rămâne complexă, dată fiind existența provocărilor, securitatea în regiune rămâne complicată, nu doar pentru țările din zonă, dar și pentru tot flancul din Est al NATO. În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, am văzut acțiunile Rusiei, poziția sa militară, cât și criza din Ucraina, fără să uităm amenințările transnaționale rezultând din terorism și migrație. Vedem, de asemenea, rețelele criminale. Toate acestea accentuează presiunea din zonă. Suntem și noi îngrijorați în special de faptul crizei care continuă în Orientul Mijlociu în Balcani, având o zonă de tranzit pentru cei care vor să ajungă în vestul Europei și astfel ne putem confrunta cu atentate. Toate acestea destabilizează regiunea și se pare că toți membri NATO trebuie să rămână vigilenți”, a spus generalul Nicolae Ciucă în Comisia pentru apărare și securitate din cadrul celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că, la Varșovia, șefii de stat și de guverne au convenit să adopte un plan de măsuri pentru a asigura credibilitatea și apărarea Alianței Nord — Atlantice.
Potrivit ministrului român de Externe, acumularea de forțe rusești la Marea Neagră nu ”țintește” numai regiunea Mării Negre, ci și partea de Est, Mediterana și Orientul Mijlociu.
”După anexarea ilegală a Crimeii am văzut într-adevăr o acumulare de forțe militare la Marea Neagră. După anexarea ilegală a Crimeii am constatat o acumulare de armament și forțe rusești la Marea Neagră. La Marea Neagră exista un echilibru de forțe între Rusia, Turcia, România, Bulgaria și Ucraina, dar ce se întâmplă în momentul de față este dificil de înțeles pentru că exista un echilibru de forțe foarte bine stabilit și din punctul meu de vedere aceste acumulări nu țintesc doar regiunea Mării Negre. După evaluarea mea, se pare că această acumulare de forțe rusești este punctul de plecare pentru o prezență importantă în partea de Est, în Mediterana și în Orientul Mijlociu. Prin urmare când vorbim despre securitate ne gândim și la consecințele acestei acumulări de forțe în ce privește Estul, Marea Neagră și zona Mediteraneană, precum și Siria”, a spus Teodor Meleșcanu.
El a afirmat că România ar dori să se implice mai mult în asigurarea securității în ”statele riverane”.
”De aceea suntem preocupați, de aceea am vrea ca NATO să se implice mai mult în asigurarea securității în statele riverane și sperăm că acest lucru se va întâmpla în viitor”, a susținut ministrul Meleșcanu.