15 mai, 2011

Dominique Strauss Kahn FMI

Procuratura statului New York l-a pus, duminică, sub acuzare pe directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, pentru agresiune sexuală, sechestrare de persoană şi tentativă de viol, a anunţat poliţia new-yorkeză, informează Reuters.

Politicianul socialist francez neagă toate acuzaţiile, a precizat avocatul său din Washington William Taylor, citat de AFP.

În vârstă de 62 de ani, Dominique Strauss-Kahn a fost arestat de poliţie pe aeroportul John F. Kennedy, fiind dat jos dintr-un avion al Air France cu puţin timp înainte de decolare, după ce o cameristă de 32 de ani de la hotelul Sofitel a povestit poliţiei că directorul FMI a ieşit gol de sub duş şi a agresat-o sexual.


Înaltul oficial al FMI a părăsit hotelul imediat după presupusul incident, abandonându-şi telefonul mobil şi efectele personale.

Dominique Strauss-Kahn avea programată duminică o vizită la Berlin, unde urma să se poarte discuţii cu cancelarul german Angela Merkel.

Aflat din 2007 la conducerea FMI, Strauss-Kahn s-a remarcat printr-un discurs social, în favoarea sorijinirii statelor aflate în dificultate, însă cu protejarea populaţiei sărace.

La nivelul Franţei, Dominique Strauss-Kahn era văzut ca principala ameninţare la adresa preşdintelui Nicholas Sarkozy în lupta acestuia pentru obţinerea unui nou mandat la Elysee.


 

Reacţii, la vestea arestării lui DSK

 

Segolene Royale, candidata socialistă la alegerile prezidenşiale din 2007: ”Este un şoc. Gândurile mele se îndreaptă acum către familia lui, către apropiaţii lui, dar şi către cel care trece printr-o astfel de încercare”.

 

Martine Aubry, Preşedinta Partidului Socialist: ”Sunt stupefiată, la fel ca toată lumea”.

 

Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, contracandidată a lui Strauss-Kahn la alegerile prezidenţuale din 2012: ”S-a discreditat definitiv drept candidat la cea mai înaltă funcţie în stat. Întregul Paris, Parisul ziariştilor, Parisul oamenilor politici şuşoteşte de luni de zile despre relaţiile uşor patologice pe care dl. Strauss-Kahn pare să le aibă cu femeile. Chiar eu am fost, într-o oarecare măsură, victimă într-un duel cu el, în care a făcut câteva remarci extrem de deplasate. Faptele care i se impută lui Dominique Strauss-Kahn, dacă se vor dovedi adevărate, sunt de o gravitate foarte mare”.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Francois Baroin: ”Trebuie să fim extrem de prudenţi în analize, comentarii şi consecinţe. Guvernul francez respectă două principii simple – cel al unei proceduri judiciare în curs sub autoritatea justiţiei americane, potrivit regulilor dreptului american, şi cel al respectării prezumţiei de nevinovăţie”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: