vineri

12 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

23 august, 2012

Seceta a afectat peste 3,7 milioane de hectare de teren (aproximativ 40% din suprafaţa arabilă), iar în cazul grâului 30% din culturile însămânţate în toamna lui 2011 au suferit de lipsa apei, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) – citat de MEDIAFAX.

„În urma evaluării suprafeţelor afectate de secetă, situaţia estimativă se prezintă astfel : suprafaţa totală afectată de secetă este de peste 3,7 milioane de hectare. Din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu în toamna anului 2011, circa 30,5% a fost afectată de secetă”, potrivit sursei citate.

Suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, dintre care terenul arabil ocupă aproximativ zece milioane de hectare.


De asemenea, la culturile de primăvară, au fost afectate de secetă peste 1,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă circa 32,5 % din suprafaţa totală cultivată la începutul anului.

Din culturile de primăvară afectate de secetă, cea mai gravă situaţie se regăseşte la porumb (81,2% din suprafaţa însămânţată) şi la floarea-soarelui (45,8%).

Potrivit MADR, exploataţiile de mici dimensiuni şi de subzistenţă, deţinute de persoane fizice, au suferit cel mai mult de pe urma secetei.

Astfel, dintre terenurile afectate de secetă, peste 1,2 milioane de hectare aparţin unor feme mici şi de subzistenţă, cu dimensiuni cuprinse între unu şi zece hectare, care sunt exploatate de peste 523.000 de fermieri persoane fizice. La acestea se adaugă circa 35.000 de fermieri persoane fizice, care exploatează ferme cu dimensiuni de peste zece hectare.


Numărul total de fermieri înregistraţi la APIA depăşeşte 1,1 milioane.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: