Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România s-a redresat semnificativ în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, reiese din cele mai recente date comunicate de Biroul Federal de Statistică (Destatis) și preluate de AHK România.
Exporturile către România s-au ridicat la 9 miliarde de euro, în creștere cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au crescut la 7,4 miliarde de euro (+17,2%).
Cu un volum al schimburilor comerciale de 16,4 miliarde de euro (+20,5%) în primele șase luni ale anului, România ocupă locul 20 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în perioada menționată.
”Acesta este un semn clar de redresare, având în vedere că cifrele semestriale au atins nivelul de dinaintea crizei. Dacă ne uităm la dinamica comerțului bilateral și la atmosfera pozitivă privind afacerile din cadrul companiilor germane din România, ne așteptăm ca până la sfârșitul anului 2021 cifrele să crească chiar peste nivelul celor din 2019 (circa 32 de miliarde de euro)”, a declarat Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre.