25 noiembrie, 2020

Lituania a reușit să ajungă în foarte puțin timp de la lansarea sistemului de garanție-returnare la o rată de colectare de peste 90% a ambalajelor de băuturi, iar România ar putea să reproducă aceste rezultate, în ciuda logisticii mai complicate date de dimensiunea teritoriului, a populației și a numărului de ambalaje puse anual pe piață, este de părere Saulius Galadauskas, președinte USAD, administratorul sistemului de garanție-returnare din Lituania.

”Dimensiunea țării nu reprezintă principala problemă. Principala problemă o reprezintă structura și sistemele. Evident că și dimensiunea este importantă, dar dacă ai structura și sistemul corespunzător, poți reproduce sistemele altor țări cu același succes.
Este foarte important să ai infrastructura corectă din prima zi. Consumatorii trebuie să fie fericiți, să nu existe neînțelegeri, neclarități”, a declarat Saulius Galadauskas marți, în cadrul conferinței „Sistemul de garanție-returnare în România, de la concept la implementare”, organizată de cursdeguvernare.ro.

Lituania are o populație de circa trei milione de locuitori, volumul ambalajelor de băuturi puse pe piață fiind de 660 de milioane de unități, de aproape șapte ori mai reduc decât cel din România.


Cele 2.700 de puncte de colectare de pe teritoriul Lituaniei, dintre care 1.000 automate, au permis atingerea unei rate de colectare a ambalajelor de peste 90%.

Cele mai importante declarații făcute de Saulius Galadauskas, președinte USAD, administratorului SGR din Lituania:

  • Felicitări României pentru hotărârea de a trece la modalitatea cea mai eficientă de gestionare a ambalajelor. Eu am experiență nu numai în constituirea sistemului din Lituania ci am contribuit și la construirea sistemului din Estonia. În Lituania am înființat sistemul cu trei asociații. La început a trebuit făcută legea. În rest însă, sistemul a fost constituit prin inițiativa industriei. Sunt trei asociații acolo, asociația berarilor, asociația întreprinderilor comerciale lituaniene și asociația producătorilor de apă minerală naturală. Toate acestea au o cotă de piață foarte mare, de peste 80%.
  • Ce tipuri de ambalaje fac parte din sistem? PET, metal, în special aluminiu, dar și fier și sticlă. Apropo, avem în acest sistem sticle de bere returnabile, la sticlă. Pentru acestea, sistemul de garanție a fost constituit în 2016. Este administrat de entități separate, dar funcționează în strânsă colaborare și consumatorul nu vede nicio diferență între un ambalaj returnabil sau unul care merge într-o singură direcție. El îl introduce în acest tip de automat, de aparat, iar ambalajele sunt sortate ulterior.
  • Vânzările din Lituania sunt de 660 de milioane de ambalaje de băuturi. Pentru România poate părea o cifră mică, dar nu uitați că populația noastră este de doar 3 milioane de locuitori.
  • La capitolul schimb de experiențe, aș vrea să subliniez că dimensiunea țării nu reprezintă principala problemă. Principala problemă o reprezintă structura și sistemele. Evident că și dimensiunea este importantă, dar dacă ai structura și sistemul corespunzător, poți reproduce sistemele altor țări cu același succes.
  • Este foarte important să ai infrastructura corectă din prima zi. Consumatorii trebuie să fie fericiți, să nu existe neînțelegeri, neclarități.
  • Noi avem 2.700 de puncte de turnare, dintre care 1.000 sunt automate. Aproape 90% din ambalaje sunt colectate prin sisteme automate.
  • Obligațiile producătorilor sunt să marcheze ambalajele și să pună cod de pare. Garanția este de 10 eurocenți. Este foarte important să stabilim nivelul corespunzător al garanției. Zece eurocenți reprezintă un cost puțin mai mare decât cel al sticlei goale. Dacă este mai mare există motivația pentru fraudă, de a produce ambalaje pentru a frauda sistemul de garanții.
  • Tot printre responsabilitățile producătorilor se numără participarea și finanțarea sistemului de garanții.
  • Obligațiile retailerilor sunt să strângă garanția de la consumatori și să ia ambalajele returnate de aceștia.
  • Circa 17% din veniturile sistemului sunt garanțiile nereturnate.
  • Înainte să introducem sistemul, PET-urile erau strânse în proporție de mai puțin de 33%. La doi ani de la implementare, am ajuns la 92-93%. Toate aceste materiale sunt 100% reciclate și sunt separate.
  • Anul trecut am colectat 2,1 miliarde de ambalaje. Anul acesta am ajuns la 2,6 miliarde.
  • Clienții apreciază foarte mult sistemul. 70% dintre consumatori au spus înainte de implementare că e nevoie de așa ceva. Am crezut că oamenii vor fi deranjați că trebuie să păstreze ambalajele, că nu vor avea unde să le țină. Am zis că asta o să fie o problemă. Așa am crezut.
  • Am constatat că 97% din consumatori au fost satisfăcuți. Facem un sondaj în fiecare an. 95% au spus că impactul asupra mediului este pozitiv. 97% au spus că este necesar. 93% au recunoscut că introducerea garanției i-a încurajat să sorteze gunoiul pe categorii cu un simț mai mare de răspundere.
  • Ce aș face diferit, aș fi de acord ca retailerii să aibă o altă structură a administrării acestui sistem. Au și ei un comision de mânuire, pentru mânuirea acestor deșeuri, care ar fi bine să fie un pic mai mare și este o chestiune subiectivă în mare măsură.
  • În al doilea an de funcționare a sistemului s-a căzut de acord ca retailerii să angajeze niște oameni de meserie care să se ocupe de acest lucru. Ei stabilesc acum ce înseamnă cost corect, un nivel de rambursare corect, iar noi respectăm această decizie. S-a făcut un model în baza căruia nu mai există niciun fel de nemulțumiri.
  • Un lucru pe care nu l-aș recomanda ar fi ca sistemul să nu fie foarte conservator în ceea ce privește onorariile pentru producători.

(Conferința a fost transmisă live și poate fi urmărită  AICI)


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: