28 iulie, 2022

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev (foto stânga), a publicat joi pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezmembrată și împărțită între Rusia, Polonia, Ungaria și România.

Reacția MAE a fost rapidă: „Astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”.

Potrivit fostului președinte Dmitri Medvedev, harta publicată de el a fost creată de „analiștii occidentali”. Conform hărții, teritoriul Ucrainei s-ar limita doar la regiunea Kiev, restul fiind sub administrarea Rusiei, a Poloniei, României și Ungariei.


Narativul dezmembrării Ucrainei și împărțirii teritoriului cu vecinii occidentali este un mesaj folosit des de propaganda rusă.

Nu este pentru prima dată când oficiali ruși susțin că Occidentul plănuiește împărțirea teritoriului Ucrainei, fără a prezenta niciun fel de dovadă în acest sens. În repetate rânduri, oficiali de la Kremlin au vorbit despre un plan al SUA de a susține trecerea unei părți însemnate din teritoriul ucrainean către Polonia.

Reacție promptă a MAE

”Astfel de așa-zise <propuneri> și <analize> care vizează redesenarea aleatorie a granițelor unor state și promovează astfel încălcarea dreptului internațional nu reprezintă decât încercări complet nereușite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaționale bazate pe reguli.

MAE reafirmă sprijinul deplin al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internațional și reiterează condamnarea agresiunii militare nejustificate și neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.


România este și va rămâne un partener al Ucrainei și reconfirmă susținerea deplină și compasiunea profundă față de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esență, un proiect de promovare și consolidare a păcii în Europa, cât și a determinării poporului ucrainean de a-și asuma plenar principiile și valorile spațiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internațional”, se precizează în comunicatul MAE.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: