marți

19 martie, 2024

23 august, 2019

Din Murmansk spre Extremul orient, prima centrală nucleară plutitoare din lume începe vineri o călătorie de 5.000 de kilometri în Arctica, în ciuda temerilor militanților pentru apărarea mediului legate de consecințele pentru această regiune foarte fragilă, scrie AFP.

Destinată alimentării unor zone extrem de izolate, Akademik Lomonosov va părăsi Murmansk, port din nordul extrem al Rusiei, unde a fost încărcată cu combustibil nuclear, cu direcția Pevek, o mică localitate din Siberia estică.


Călătoria ar urma să dureze între patru și șase săptămâni, în funcție de condițiile meteo și de cantitatea de gheață de pe traseu, deși Pasajul Nord-Estic – care permite trecerea din oceanul Atlantic în Pacific de-a lungul coastei nordice a Rusiei – devine din ce în ce mai accesibil pe fondul topirii ghețurilor.

Centrala plutitoare, un proiect al Rosatom, are două reactoare de câte 35 MW fiecare, apropiate de cele ale spărgătoarelor de gheață.

Barja pe care sunt montate reactoarele are o lungime de 144 metri și o lățime de 30, cu un echipaj de 69 de persoane și o viteză medie de 3,5 – 4,5 noduri (6,5 – 8,3 km/h) și va fi racordată la rețeaua electrică din Pevek, urmând a deveni operațională până la finalul anului.

Populația localității Pevek nu depășește 5.000 de locuitori, centrala asigură consumul pentru 100.000 de persoane și are ca scop inclusiv alimentarea platformelor petroliere din regiune, în condițiile în care Rusia dezvoltă exploatarea de hidrocarburi în Arctica.


Akademik Lomonosov, a cărei construcție a început în 2006 la Sankt Petersburg înainte de a fi adusă la Murmansk anul trecut, va înlocui o centrală nucleară terestră și una pe cărbune.

Asociațiile pentru protecția mediului denunță acest proiect de ani de zile și atrag atenția asupra pericolelor unui „Cernobîl pe gheață” sau a unui „Titanic nuclear”, care capătă un accent particular după explozia din august la o bază de testare a rachetelor din regiunea Arhanghelsk, care a provocat o creștere a radioactivității în zonă.

„Orice centrală nucleară produce deșeuri și este expusă unui accident, dar Akademik Lomonosov este în plus vulnerabilă și la furtuni”, afirmă Rachid Alimov, de la departamentul pentru energie al Greenpeace Rusia.

Potrivit lui Rachid Alimov, districtul Ciukotka, imensă regiune mai mare ca Franța dar cu doar 50.000 de locuitori, „are un potențial enorm pentru dezvoltarea energiei eoliene și o centrală nucleară plutitoare este pur și simplu un mijloc prea riscant și prea costisitor pentru a produce energie electrică”.

Industria nucleară încearcă să se reinventeze, dezvoltând în prezent reactoare mici și mai puțin scumpe.

Sursa de inspirație pentru realizarea Akademik Lomonosov este, evident, industria navală, care folosește de mult timp energia nucleară pentru propulsarea submarinelor, spărgătoarelor de gheață sau portavioanelor.

Rosatom intenționează să exporte astfel de centrale plutitoare în viitor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: