Românii pot trimite Forumului Constituțional (FC) propunerile lor de revizuire a Legii fundamentale, printr-un formular electronic standard pe site-ul FC.
Pentru a fi luate în considerare, propunerile trebuie să precizeze dacă se referă la eliminarea, adăugarea sau modificarea unor articole existente în actuala Constituție.
De asemenea, propunerile transmise până acum Forumului Constituțional pot fi accesate pe site.
Forumul Constituțional este condus de președintele Asociației Pro Democrația, Cristian Pîrvulescu, și reunește organizațiile societății civile, cetățeni, universități, comunități locale, precum şi alte organizații interesate de procesul de revizuire a Constituției.
Forumul activează în colaborare cu Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
La finalul dezbaterilor, echipa Forumului va realiza un Raport de sinteză a dezbaterilor și propunerilor înaintate în cadrul Forumului Constituțional, acesta urmând să stea la baza activității Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, precizează FC.