27 august, 2013

Președintele Traian Băsescu le-a cerut marți ambasadorilor români să susțină diplomatic acțiunile României prin care va cere oficial Uniunii Europene compensații bănești pentru susținrea unor proiecte, în urma trântirii proiectului gazoductului Nabucco.

”România se consideră îndreptăţită să fie compensată pentru abandonarea proiectului Nabucco. Ţineţi cont că România, în susţinerea ei pentru proiectul european, nu s-a aşezat între South Stream şi Nabucco, ci a spus pur şi simplu <<Nabucco>>”, le-a spus președintele ambasadorilor, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

În 16 iulie, cursdeguvernare.ro a scris că România urma să ceară Comisiei Europene revizuirea listei de investiții în domeniul energiei, finanțate din Mecanismul Connecting Europe, în compensație la pasivitatea Bruxelles-ului în privința proiectului eșuat Nabucco.


Președintele Traian Băsescu a vorbit, atunci, cu șeful OMV, Gerhard Roiss, despre posibilitatea ca România să atragă fonduri europene din facilitatea de conexiune, pentru proiectele energetice.

Surse oficiale au declarat, însă, că, în urma eșecului neașteptat al proiectului Nabucco, România are nevoie de revizuirea listei de proiecte avansată de Comisia Europeană pentru a fi finanțate prin facilitatea Connectig Europe.

În cadrul Consiliului Uniunii Europene, România poate cere revizuirea listei Comisiei.

Problema României cu actuala listă de investiții care să fie finanțate prin Facilitatea Connecting Europe este că aceasta cuprinde, în domeniul energiei, dezvoltarea coridorului sudic, monopolizat, practic, de Conducta Trans-Adriatică, cea care a fost aleasă în locul lui Nabucco de concernul Shah Deniz pentru a o alimenta cu gaze din Azerbaidjan.


În forma actuală, România este cuprinsă în 3 proiecte energetice care ar urma să fie finanțate din facilitatea Connecting Europe 2014-2020:

  • Conexiuni nord-sud de gaze naturale în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est („NSI East Gas) Acestea urmăresc dezvoltarea infrastructurii de transport al gazului pentru conexiunile regionale de gaze între regiunea Mării Baltice, Marea Adriatică, Marea Egee, estul Mării Mediterane și Marea Neagră și pentru creșterea diversificării și îmbunătățirea securității aprovizionării cu gaze. Țările care ar beneficia de acest program sunt: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia.
  • Coridorul sudic al gazelor („SGC”). Acesta urmărește dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor din bazinul Mării Caspice, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și bazinul mediteranean estic către Uniune, pentru creșterea diversificării surselor de aprovizionare cu gaze. Proiectele ar fi urmat să implice: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia.
  • Conexiuni nord-sud de electricitate în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est („NSI East Electricity”). Acestea presupun consolidarea interconexiunilor și a liniilor interne pe direcțiile nord-sud și est-vest, pentru finalizarea pieței interne și pentru integrarea generării din surse regenerabile de energie. Aici, facilitatea ar oferi finanțări pentru: Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia. În particular pentru România, proiectele de acest tip sunt de o importanță crucială, în condițiile în care piața internă a României nu are capacitate de a absorbi energia din surse regenerabile produsă în țară, iar instalațiile de transport, mai ales către export sunt deficitare și nu fac față cerințelor actuale.

Facilitatea Connecting Europe 2014-2020 alocă fonduri totale de 50 de miliarde de euro, din care 40 de miliarde dintr-o anvelopă dedicată și 10 miliarde din Fondul de Dezvoltare Regională.

Pentru infrastructura de transport energetic, mecanismul prevede alocări de 9,1 miliarde de euro. 31,7 miliarde de euro sunt prevăzuți pentru infrastructura de transport (în special rutier și feroviar) și 9,2 miliarde de euro pentru infrastructura de conectare digitală.

În privința transportului, România este interesată în special de conexiunea Craiova-Portul Constanța, pentru a înlesni debușeul uzinei Ford către piețele internaționale.

Propunerile Comisiei Europene cuprind, la strategia de conectare Strasbourg-Coridorul Dunărean, reabilitarea liniilor de cale ferată, pentru creșterea vitezei, pe ruta Arad-Brașov-București-Constanța, precum și conexiunile de hinterland pentru Portul Constanța.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: