Autoritățile au împrumutat ieri de pe piețele externe 3 miliarde de euro pentru a finanța deficitul anului în curs. Mult: și pentru o singură zi, dar și mult în general. Lucru care trebuie să ne pună pe gânduri cum se fac veniturile în societatea noastră.
Firește, privim mai întâi spre fiscalitate, și o facem comparativ. către ce se îndreaptă ceilalți și încotro ne ducem noi.
Datele publicate de Eurostat arată că România s-a situat în perioada 2014 – 2017, exact în contra evoluţiilor din ţările din regiune membre ale UE.
Astfel, spre deosebire de situaţia din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia, ponderea veniturilor bugetare din taxe şi contribuţii sociale a scăzut iar creşterea procentuală a sumelor de care a dispus statul din aceste surse (cam 90% din veniturile publice totale) a crescut cel mai puţin, în pofida faptului că noi am avut cea mai mare creştere economică şi am recuperat cel mai mult din decalajul faţă de Occident.
Mai mult, creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor a fost tot cea mai mare din regiune, ceea ce a condus la plasarea deficitului bugetar la limita de 3%, stabilită drept criteriu Maastricht de aderare la Zona Euro, pentru situaţii de recesiune şi nu de creştere economică sistematică, cu valori mult peste media europeană.
Până şi colega de val de aderare la UE, Bulgaria, aflată la doar 49% din media UE ca PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (faţă de 63% în cazul nostru) şi-a majorat considerabil mai mult capacitatea statului de a susţine obligaţiile care îi revin. Veniturile vecinilor pe baza fiscalităţii aplicate au fost în creştere cu peste 25% ( valoare în euro) în decurs de doar patru ani.
Astfel, e suficient să ne uităm la valorile consemnate pentru toate aceste state şi la trendul general din UE (unde creşterea a fost ceva mai aşezată, de la 39,8% din PIB în 2014 la 40,2% din PIB în 2017, pe baza faptului că s-a menţinut un nivel de 41,2% pe ansamblul Zonei Euro, cea care reprezintpă centrul de greutate al Uniunii).
După 20 de ani: noi și ceilalți
În treacăt fie spus pe post de coincidenţă care ar cam trebui să ne dea de gândit, noi suntem cu ponderea veniturilor în PIB aproape exact unde suntem şi cu PIB/locuitor ajustat cu puterea de cumpărare, adică pe la 62%. Poate că, în perspectiva adoptării euro, ar trebui să lărgim criteriile de convergenţă pe care le urmărim.
De pildă, pe bază de similaritate cu finalitate socială şi sustenabilitate bugetară, ce aţi zice să luăm în calcul creşterea ponderii veniturilor din taxe şi contribuţii sociale la minim 70%, de referinţă 75% sau, dezirabil, 80% din media Zonei Euro nu doar la PIB/locuitor dar şi la încasările bugetare.
Tradus în cifre, ar veni un minim de aproape 29% din PIB, adică nu mai mult decât au deja Polonia sau Bulgaria, o referinţă de 31% corespunzătoare Slovaciei din urmă cu cinci ani ( interesant, tot cinci ani am mai avea şi noi conform intenţiei de adoptare a euro deja anunţate) sau 33%, unde era deja Cehia în 2014 şi a ajuns Slovacia în 2017.
Bani nici din fiscalitate, nici din fondurile UE
Dacă ne uităm în seria statistică publicată de Eurostat începând cu anul 1995, se poate observa că valori similare ale ponderii veniturilor din taxe şi contribuţii sociale ( şi cele mai scăzute în decursul perioadei de observaţie pe criterii europene) se regăsesc la interval de 20 de ani, între 1996 – 1997 şi 2016 -2017.
Există, însă, o diferenţa majoră între cele două perechi de valori. Prima a fost în creştere, pe fondul crizei declanşate în anul 1997, care a afectat rezultatul economic, în timp ce a doua reflectă o scădere procentuală, pe fondul creşterii robuste a PIB.
Întrebarea este de ce nu am păstrat ponderea veniturilor în PIB, pentru a cofinanţa investiţii publice pe bază de fonduri europene nerambursabile ?
Dacă am fi rămas măcar la nivelul din 2015 (28% din PIB, adică 2,2 puncte procentuale în plus faţă de 2017), la aceleaşi cheltuieli efectuate din bugetele publice, am fi menţinut deficitul de 0,8 puncte procentuale atins atunci (o mare realizare din perspectiva angajamentelor de stabilitate financiară) sau am fi utilizat deficitul suplimentar pentru lucrări de infrastructură.
Una peste alta, nu avem cum să reinventăm nici roata, nici apa caldă.
După cum nu vom putea schimba aritmetica bugetară elementară. De aceea, nu putem merge înainte, spre noi culmi de progres şi civilizaţie a societăţii capitaliste multilateral dezvoltate, cu parametri macroeconomici de acum două decenii.
Urmărește-ne pe Google News
