România în contextul UE – deficit, datorie publică și repartizarea cheltuielilor

Date complete pe 2013 – pentru a putea evalua cum se gestionează România în comparație cu alte state din UE : deficitul public a înregistrat o scădere în comparație cu 2012 atât pe ansamblul Uniunii Europene (de la -3,9% la -3,3%) cât și în Zona Euro (de la -3,7 % la -3,0 %).

Datele revizuite și publicate recent de Eurostat confirmă că, în același timp, datoria publică a crescut de la 85,2% la sfârşitul anului 2012 la 87,1 % la sfârşitul anului 2013, iar în zona euro (ZE-18) a crescut de la 90,7 % la 92,6 % din PIB.

Deficitul public

Luxembourg a înregistrat un mic excedent al bugetului public consolidat iar Germania s-a apropiat de o situație de echilibru.
16 state membre ale UE (Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, România, Slovacia, Finlanda și Suedia) s-au încadrat anul trecut în marja de deficit de 3% din PIB, stabilită drept criteriu de stabilitate financiară.

Reamintim că acest criteriu a plecat de la premiza teoretică a unei datorii publice de 60% contractată la o dobândă de 5% pe an. Ceea ce ar duce la un deficit de 3% rezervat pentru plata obligațiilor financiare contractate anterior pe fondul unui buget cu echilibru primar între venituri și cheltuielile curente.

10 state membre au consemnat valori ale deficitului public situate peste pragul de 3% din PIB, cele mai mari valori fiind înregistrate în Slovenia (-14,7%), Grecia (-12,7%), Irlanda (-7,2%) și Spania (-7,1%).

De reținut că pentru toate cele zece state nu a fost vorba despre un accident, deoarece pragul a fost depășit în fiecare dintre ultimii trei ani analizați.

Datoria publică

Datele arată că per total, nici UE și nici Zona Euro nu respectă criteriul datoriei publice mai mici de 60%. Doar 12 state relativ mici se încadrează în această cerință, performanțele cele mai bune fiind consemnate de Estonia (10,0 %), Bulgaria (18,9 %) și Luxemburg (23,1 %).

De altfel, datoria publică a crescut anul trecut în 22 de state membre ale UE și a scăzut în doar 6 state membre: Cehia, Danemarca, Germania, Letonia, Lituania și Ungaria. Cele mai mari creșteri ale datoriei s-au înregistrat în Cipru (25,1% din PIB), Grecia (17,9% din PIB) și Slovenia (17,3% din PIB).

De remarcat, pe post de avertisment pentru noi, evoluția foarte rapid negativă a Sloveniei. Pornită în 2010 de la un confortabil 37,9% (exact nivelul României din 2013) și ajunsă, altminteri discret în planul imaginii publice internaționale, la un îngrijorător 70,9% din PIB anul trecut, pe fondul deficitului record de 14,7% menționat anterior.

Venituri și cheltuieli publice

Dacă în România veniturile publice s-au redus în 2013 față de 2012, de la 33% la 32% din PIB, în UE-28 evoluția a fost inversă, cu o creștere de la 45,4% la 45,7% din PIB.

Cheltuielile publice au fost în scădere, la fel ca și la noi (de la 49,3% spre 49,0%), dar ponderea cea mai importantă în reducerea deficitului a revenit creșterii încasărilor, nu reducerii cheltuielilor. Zona Euro (ZE-18) a reușit per total să strângă deficitul la nivelul de 3%, în condițiile unor venituri de 46,7% din PIB și ale unor cheltuieli de 49,7% din PIB.

Opt state din UE (Finlanda, Danemarca, Franța, Belgia, Suedia, Grecia, Slovenia și Austria) au avut niveluri ale veniturilor și cheltuielilor publice cumulate ca procentaj în PIB de peste 100 %. Pentru Grecia și Slovenia, nivelurile deosebit de ridicate ale cheltuielilor publice s-au datorat în mare parte intervențiilor de sprijinire a instituțiilor financiare.

România s-a aflat exact la polul opus, făcând parte dintre grupul de opt state membre ale UE ( pe locul 2 după Lituania și înainte de Letonia, Slovacia, Bulgaria, Estonia, Irlanda și Polonia) care au raportat rate cumulate de venituri și cheltuieli publice situate sub 80 % din PIB. Altfel spus, din perspectiva practicii europene, statul român colectează și redistribuie relativ puțin.

Polonia, Slovacia, Bulgaria și țările baltice fac acest lucru pentru a favoriza o dezvoltare mai rapidă prin taxarea redusă a capitalurilor ( Irlanda și ea, însă mai degrabă influențată cultural de modelul economiei americane) dar cu prețul unor servicii de calitate mai slabă în învățământ, sănătate, administrație publică etc.

Astfel, paradoxal, statele occidentale dezvoltate au ajuns mai ”socialiste” decât cele din fostul bloc comunist. Cea mai mare parte a cheltuielilor publice din UE-28 a reprezentat-o redistribuirea veniturilor sub forma transferurilor sociale în numerar sau în natură. Transferurile sociale au reprezentat 44,4 % din cheltuielile totale în UE și 47,7 % în Zona Euro.

Veniturile din proprietate plătite – dintre care cea mai mare parte sunt reprezentate, în mod detașat, de plăți de dobânzi – au reprezentat 5,7 % din cheltuielile publice în UE-28 și 5,8 % în zona euro (ZE-18). Dacă se ține cont de ponderea veniturilor în PIB, rezultă că partea din veniturile publice alocată pentru achitarea obligațiilor financiare contractate de state a fost de 2,8% în UE și 2,9% în Zona Euro, adică periculos de aproape de pragul de 3%.

Ponderea funcției „protecție socială” a variat de la 25,2 % din PIB în Danemarca, 24,8 % în Finlanda și 24,4 % în Franța, la 11,3 % în Letonia (noi, cu vreo 12%, mai mult letoni decât francofoni).

Sănătatea a primit în medie la nivelul UE 7,3 % din PIB (noi am fost la jumătate), învățământul 5,3 % din PIB (noi cam la două treimi) iar serviciile generale ale administrațiilor publice 6,7 % din PIB (aici am fost peste media europeană, cu 7,2% din PIB).

Sunt câteva date importante care ar trebui luate în seamă la realizarea convergenței reale și alinierea la uzanțele europene în materie de buget. Cel puțin pentru a inversa tendința de reducere a implicării statului în domenile sociale și în taxarea afacerilor care se manifestă în prezent (cu slăbirea inevitabilă a rolului acestuia) și apropierea în perspectivă de starea de fapt din Occident.