30 mai, 2016

junkerPreședintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a acceptat participarea la un eveniment organizat de Rusia luna viitoare, a anunțat luni un purtător de cuvânt al Comisiei. Anunțul făcut luni va fi de natură să dinamizeze dezbaterile legate de viitorul relațiilor UE-Rusia, consideră Reuters.

”Președintele Junker a fost invitat și intenționează să participe la Forumul Economic Internațional care începe la St. Petersburg pe data de 16 iunie. Președintele Junker va folosi acest prilej pentru a transmite conducerii Rusiei dar și unei largi audiențe viziunea europeană legată de actualul stadiu al relațiilor UE-Rusia”, a anunțat oficialul CE.

Jean-Claude Juncker a fost criticat de anumiți oficiali europeni adepți ai liniei dure în relația cu Moscova, care consideră că este necesară menținerea tuturor sancțiunilor impuse după anexarea Crimeii și susținerea rebelilor care destabilizează Ucraina.


Președintele Junker, fost premier al Luxemburgului, pledează pentru o ”relație practică” cu Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a subliniat luni ideea că executivul european ”împărtășește pe deplin” principiile agreeate de cei 28 de membri ai UE în relația cu Rusia.

Potrivit setului de principii elaborat în martie de miniștrii de Extrne ai UE, orice schimbare a regimului de sancțiuni aplicate Rusiei este în strânsă legătură cu inslalarea păcii în Ucraina, statele UE făcând inclusiv apel la întărirea capacității comune de apărare în fața amenințărilor Rusiei.

Miniștrii de Externe au încurajat totuși ”cooperarea selectivă cu Rusia” și au evidențiat nevoia de ”contacte interumane”.


În luna noiembrie, Jean-Claude Junker a scris președintelui Vladimir Putin sugerându-i că legături economice mai strânse între UE și Rusia ar putea fi realizate după implementarea acordurilor de la Minsk. Kremlinul a respins sugestia.

În luna octombrie, președintele Junker a lansat ideea controversată că o relațiile cu Rusia ”nu mai pot continua în acest mod” și că relația Europei cu Rusia nu ar trebui ”dictată” de Washington.

În urmă cu 10 zile, surse oficiale declarau pentru Reuters că nu este clar dacă Jean-Claude Junker va accepta invitația lansată de Moscova. Un oficial european spunea la momentul respectiv că o asemenea vizită ar reprezenta ”un risc înalt” din punct de vedere politic și că o vizită la St.Petersburg a președintelui CE ar fi eventual posibilă numai dacă relațiile cu Rusia nu se deteriorează suplimentar în această perioadă.

Forumul Economic Internațional de la St.Petersburg este un eveniment politico-economic organizat anual începând cu 1997, din 2005 manifestarea fiind organizată sub patronajul președintelui Rusiei.

La forumul organizat în 2015, Vladimir Putin a transmis Occidentului că Rusia a găsit ”forța internă” să evite o criză internă generată de sancțiunile internaționale și a somat Vestul să renunțe la ultimatumuri.

În urmă cu două zile, Vladimir Putin a avertizat România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american.

Tot în 2015, când încă viitorul Greciei în UE era pus sub semnul întrebării, Vladimir Putin a folosit forumul de la St.Petersburg pentru a anunța semnarea unui acord pentru construirea unei extensii a Turkish Stream pe teritoriul Greciei, proiect care, afirma Vladimir Putin, ar fi ajutat Atena să plătească datoriile acumulate față de creditorii internaționali.

În pofida tensiunilor acumulate între părți, la forumul organizat în 2015 au participat inclusiv mari companii americane.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: