2 octombrie, 2021

Guvernul a decis ca purtarea măștii să fie obligatorie pe stradă, magazinele să se închidă la ora 22:00, școlile să rămână deschise indiferent de rata de infectare, iar cei vaccinați sau trecuți prin boală săpoată participa la evenimente private în localitățile cu rată de infectare de peste 6 la mie, în intervalul orar 5:00-24:00 și până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Unele din stabilite de guvern sunt mai blânde decât ele stabilite anterior de Comitetul de Situații de Urgență.

O înăsprire mai blândă a restricțiilor

„Hotărârea aprobată astăzi (sâmbătă, n.r.) va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul, deci trecute prin boală”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, citat de Agerpres.


Aceste două categorii „vor avea anumite măsuri care vor permite desfăşurarea activităţilor peste 6 la mie”, a adăugat oficialul citat.

Raed Arafat a mai explicat că nu va mai fi permis accesul persoanelor testate la respectivele activităţi, pentru că „există un management al riscului aici, considerăm activităţile care au fost reglementate ca activităţi cu risc şi pentru a reduce numărul celor care ajung la spitalizare la terapie intensivă”

„Testaţii pot să se infecteze, pot să aibă probleme şi pot să ajungă la terapie intensivă, motiv pentru care în zonele unde este riscul mai mare a rămas prelungirea unor activităţi peste 6 la mie doar pentru persoanele vaccinate şi persoanele care sunt trecute prin boală”, a precizat Raed Arafat.

Exemplele lui Raed Arafat

Şeful Departamentului de Situații de Urgență al Guvernului a prezentat câteva exemple de activităţi supuse regulilor adoptate de guvern şi condiţiile de desfăşurare a acestora:

  • Organizarea evenimentelor private – nunţi, botezuri – o să fie permisă cu participarea celor două categorii de persoane menționate, până la 50% din capacitatea maximă, dar nu mai mult de 200 de persoane, dacă incidenţa este peste 6 la mie.
  • În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% în capacitatea maximă a spaţiului, din cele două categorii de persoane, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane şi purtarea măştii de protecţie.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitate, tot pentru cele două categorii de persoane şi, „bineînţeles, cu purtarea măştii”, a precizat oficialul guvernamental.
  • Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, pentru cele două categorii de persoane menţionate.
  • Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membri ai aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la patru persoane, dar cu condiţia să fie vaccinate sau trecute prin boală.
  • Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber se desfăşoară în judeţele/localităţile (unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mie – n.r.) cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  • Organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului din interior sau exterior, cu suprafaţă minim doi metri pătraţi pe persoană şi cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică.

Şeful DSU a adăugat că activitatea cu public a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă, între orele 5,00 şi 24,00.

„Magazinele, mallurile etc., până la ora 22,00, rămânând, bineînţeles, funcţionale activităţile de take away şi de livrare”, a completat Raed Arafat.

HG a introdus excepţii în privinţa circulaţiei, în zonele în care există limitări de circulaţie, în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Întrebat dacă în cazul copiilor până în 12 ani care nu sunt vaccinaţi sau nu au trecut prin boală se aplică aceleaşi reguli, Raed Arafat a spus: „Copiii până la 12 ani sunt scutiţi, copiii nu intră în aceste restricţii”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: