15 mai, 2023

Republica Moldova urmează să denunțe acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente (CSI) din care face parte, a anunțat luni președintele Parlamentului Republicii, Igor Grosu, anunță Radio Chișinău.

În cadrul unei conferințe de presă, Igor Grosu a subliniat că, după 30 de ani, a devenit foarte clar că aflarea R.Moldova în structurile CSI nu a ajutat la rezolvarea conflictului transnistrean, nu a dus la retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului, nu ferit țara de embargouri economice și șantaj energetic.

El a mai spus că apartenența la CSI nu a apărat țările membre de atacuri militare, război și ocupare ilegală a teritoriilor suverane.


„După ce o țară fondatoare a CSI, Federația Rusă, a atacat în mod barbar un alt stat fondator al CSI, Ucraina, ocupându-i teritorii și ucigându-i cetățenii, această organizație nu se mai poate numi comunitate”, a declarat Igor Grosu.

Moldova evaluează ”următorii pași”

Președintele Parlamentului a subliniat că retragerea din acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI este „un prim pas”, iar autoritățile „evaluează acum următorii pași”.

CSI a fost creată, la inițiativa Moscovei, la 8 decembrie 1991 prin semnarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente de către președinții Republicii Belarus, Federației Ruse și Ucrainei.

Din partea Republicii Moldova, fără consultarea prealabilă a Parlamentului, acordul a fost semnat de primul președinte al Moldovei independente, Mircea Snegur.


Parlamentul de la Chișinău, care tocmai proclamase ruperea de URSS, a refuzat să ratifice acordul semnat de Snegur. Documentul a fost ratificat de legislativul de la Chișinău abia în 1994, când s-a format o majoritate parlamentară nostalgică după trecutul sovietic.

Autoritățile de la Chișinău nu au mai participat la reuniunile CSI și nici la alte evenimente organizate în cadrul acestei organizații după alegerea Maiei Sandu ca președinte al Republicii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: