5 octombrie, 2020

Relațiile diplomatice ale Belarus cu UE se deteriorează rapid: regimul Lukașenko a revocat în weekend acreditările (implicit permisele de muncă) corespondenților presei Occidentale. Măsura, anunță autoritățile de la Minsk, constituie o reacție la decizia UE de a impune sancțiuni asupra unor lideri politici bieloruși.

Tot la finalul săptămânii trecute, Ministerul de Externe al Belarus a cerut ambasadelor Poloniei și Lituaniei să își reducă semnificativ personalul diplomatic aflat la Minsk. În plus, Ministerul de Externe de la Minsk a rechemat ambasadorii din Polonia și Lituania, arată o informare a președinției germane a Consiliului UE.

Ministrul de Externe Lituanian, Linas Linkevičius, a declarat Politico: ”Lukașenko agresează și amenință cetățenii din Belarus, societatea civilă, mass-media internațională. Acum a deschis o nouă pagină – amenințând diplomații și încercând să dezbine UE, dar sunt sigur că Uniunea este și va rămâne puternică. Suntem alături de diplomații noștri și de poporul din Belarus. Sper că bunul simț va preleva, mai devreme sau mai târziu”.


Înaltul Reprezentant UE pentru politică externă, Josep Borrell, a dat publicității un comunicat în care afirmă că ”încercările autorităților din Belarus de a ținti anumiți membri ai UE nu vor slăbi unitatea noastră”. Borell mai spune că ”cererile adresate Poloniei și Lituaniei de a-și reduce reprezentarea diplomatică sunt total nefondate și regretabile și nu vor avea alt efect decât o adâncire a izolării autorităților din Minsk”.

UE a decis la ultimul Consiliu să impună sancțiuni asupra a 40 de persoane considerate responsabile de reprisiunea violentă a manifestațiilor de stradă care se derulează în Belarus după alegerile prezidențiale din 9 august.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: