În paralel cu alegerile legislative de la nivelul întregii ţări, cetăţenii a 35 de localităţi din Alba şi 3 localităţi din Constanţa au fost invitaţi duminică la vot pentru a se exprima, în referendumuri, pentru sau împotriva mineritului aurifer de la Roşia Montană, respectiv exploatării gazelor de şist din Dobrogea.
Aproape 37% era prezenţa la vot, duminică, la ora 18.00, în cele 35 de localităţi din judeţul Alba în care s+a desfăşurat referendumul privind demarfarea exploatării aurifere de la Roşia Montană, în condiţiile în care urnele s+au închis la ora 23.00.
Pentru validarea referendumului, prezenţa la vot trebuie să fie de jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi în listele electorale permanente, în cele 35 de localităţi.
Astfel, 36.500 de persoane trebuie să-şi fi exprimat opţiunea la referendum, pentru validare.
În 4 oraşe şi 31 de comune din judeţul Alba cetăţenii au fost chemaţi la urne pentru a se exprrima dacă sunt sau nu de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană.
Referendumul a avut loc în oraşele Abrud, Baia de Arieş, Cîmpeni şi Zlatna şi în comunele Albac, Almaşu Mare, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Bucium, Ceru Băcăinţi, Ciuruleasa, Cricău, Galda de Jos, Gîrda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga,Rimetea, Râmeţ, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadu Moţilor şi Vidra.
Referendum şi în Constanţa
În judeţul Constanţa, cetăţenii cu drept de vot au fost chemaţi la referendum, în localităţile mangalia, Costineşti şi Limanu, să se pronunţe privind deschiderea exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică în zonă.
Votanţii au fost invitaţi să răspundă prin ‘Da” sau ‘Nu”, la întrebarea „Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist prin fracţionare/fracturare hidraulică?”.
La Limanu, referendumul va fi invalidat, pentru că prezența la vot a fost de 39,19%, a declarat Dana Zaharescu, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Limanu, citată de Ziua de Constanţa.
2 răspunsuri
a contat mult vremea de afara, care nu a tinut cu alegatorii. oricum,ei nu s-au ales si din ce am vazut pe la tv, peste 70% dintre ei au ales mineritul
Aaa, refaceti voi regulile pentru validarea referendumului? Zic sa acceptati infrangerea de data asta, mai aveti voi si alti asi in maneca.