joi

25 aprilie, 2024

1 noiembrie, 2016

deficitDeficitul bugetar ar ajunge la 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2017 dacă vor fi aplicate majorările de salarii și de sporuri votate de Parlament, arată un raport al analiștilor ING, publicat marți.

Premierul Dacian Cioloș a precizat, tot marți, că estimările Guvernului arată că măsurile ar impune cheltuieli suplimentare de 9 miliarde lei, însemnând 1% din PIB.

„Implementarea deciziilor menționate anterior (majorările salariale în sănătate și învățământ, precum și creșterea sporurilor acordate medicilor, votate de Parlament n.r.) și lipsa unor măsuri compensatorii ar duce deficitul bugetar pentru anul viitor la 4,4% din PIB, în condițiile în care deja sunt programate mai multe reduceri de taxe prociclice începând cu ianuarie 2017, prin Codul Fiscal”, arată raportul ING.


De precizat: Codul Fiscal în vigoare prevede, de la 1 ianuarie 2017, reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe stâlp și diminuarea accizelor pentru combustibili.

Analiștii ING consideră că și alte categorii de bugetari vor cere creșteri de salarii. „Notificarea Curții Constituționale de către guvern sau retrimiterea înapoi în Parlament de către președinte sunt singurele posibile obstacole. Președintele a anunțat deja că va trimite înapoi spre reexaminare o lege care taie 102 taxe parafiscale (impact de 0,2% din PIB)”, arată raportul.

Proiectul de lege pentru eliminarea a 102 taxe nefiscale ar avea un impact negativ asupra încasărilor bugetare de 1,6 miliarde lei, a arătat ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

În cazul în care măsurile vor fi aplicate, totuși, analiștii ING se așteaptă la tăierea puternică a investițiilor publice după alegeri.


Ținta de deficit bugetar pentru 2017, asumată în Strategia Fiscal-Bugetară 2016-2018, este de 2,7% din PIB, sub plafonul maxim admis pentru statele membre de 3% din PIB.

În cazul depășirii plafonului, România va intra într-o procedură de deficit excesiv, declanșată de Comisia Europeană, care va impune măsuri de disciplină fiscală și va risca înghețarea unor fonduri europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: