13 martie, 2020

Cumpărăturile de panică, apărute pe fondul răspândirii globale a noului coronavirus, golesc rafturile supermarketurilor din întreaga lume. Se cumpără conserve, făină și mălai (specific românesc), dezinfectanți și, surpriza acestui fenomen, hârtie igienică. Psihologii spun că este doar o încercare a oamenilor de a controla o situație în care se simt total lipsiți de control.

Fenomenul, apărut în pofida asigurărilor că există suficiente produse pentru aprovizionarea continuă a magazinelor, a provocat deja raționalizarea temporară a unor produse, în mai multe țări din lume. În Marea Britanie s-a limitat vânzarea dezinfectanților pentru mâini, iar în Australia s-au impus restricții la numărul de pachete de hârtie igienică achiziționate o dată.

Psihologii intervievați de CNBC au explicat că există un impuls de nestăpânit pentru a face rezerve.


Paul Marsden, specialist în psihologia consumului, de la University of the Arts London, spune că avem de-a face cu celebra terapie prin cumpărături, adică oamenii cumpără pentru a-și gestiona emoțiile.

Este vorba despre sentimentul de „preluare a controlului” pe care oamenii  îl caută într-o situație în care simt și știu că, de fapt, nu dețin controlul.

„Contagiunea fricii”

Sander van der Linden,  profesor asistent de psihologie socială la Universitatea Cambridge, a declarat pentru CNBC că este vorba despre un alt fel de contagiune ce pune stăpânire pe oameni – contagiunea fricii.

Când oamenii sunt stresați, rațiunea este afectată, așa că ei se uită la ce fac ceilalți. Dacă alții fac stocuri, ei imită comportamentul, chiar dacă acesta nu este răspunsul corect. „Oamenii văd imagini cu rafturile goale și asta le transmite semnalul că asta trebuie,” a explicat Sander van der Linden.


„Din perspectivă evoluționistă, atunci când nu știm cum să reacționăm la ceva, ne uităm la ceilalți pentru  îndrumare”,

Produsul surpriză – hârtia igienică

Dacă achizițiile excesive de săpun și dezinfectanți par firești, stocurile masive de hârtie igienică i-au surprins și pe psihologi și au devenit simbolul acestor cumpărături compulsive din timpul pandemiei.

Dimitrios Tsivrikos, lector de psihologia consumului și a afacerilor, la University College London, a explicat că în momente de incertitudine, “oamenii intră în zona de panică, care-i face iraționali și complet  neurotici.”

“În cazul altor dezastre, precum inundațiile, ne putem pregăti, pentru că știm ce stocuri ne trebuie, dar acum avem de-a face cu un virus despre care nu știm” nimic, a mai spus Dimitrios Tsivrikos.

“Când intri în supermarket, te uiți după valoarea și volum,” a adăugat acesta, iar oamenii sunt atrași de pachetele mari de hârtie igienică când încearcă să recâștige sentimentul de control.

În opinia lui Peter Noel Murray, membru al Asociației Americane de Psihologie și al Societății de Psihologia Consumatorului, este o reprezentare excesivă a fricii, iar mintea oamenilor trebuie să răspundă la aceste tipuri de sentimente.

„Nevoia de autoafirmare este declanșată și asta ne determină să facem lucruri nerezonabile, cum ar fi să cumpărăm hârtie igienică pentru un an“, a adăugat el.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: