23 noiembrie, 2011

Cererea de revocare a lui Mircea Geoană a fost depusă miercuri la Secretariatul General al Senatului, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, în urma întâlnirii senatorilor PSD şi PNL – anunţă Agerpres.

„Domnul Mircea Geoană din urmă cu 10 minute practic nu mai este preşedintele Senatului şi am cerut convocarea Biroului Permanent al Senatului pentru a se proceda conform regulamentului. Adică să fie numit unul dintre vicepreşedinţi, care să conducă şedinţa şi să procedeze la alegerea unui nou preşedinte. De asemenea, am confirmat şi azi dimineaţă că propunerea PSD şi USL este domnul Titus Corlăţean, pe care azi îl propunem”, a spus Ponta.

Ponta a mai spus că Biroul Permanent al Senatului a fost convocat miercuri la ora 10,00 de parlamentarii USL şi de cei cinci membri ai Opoziţiei din Biroul Permanent.


Potrivit acestuia, conform Regulamentului, ar trebui să se treacă la alegerea unui nou preşedinte. „Ne-am dori să conducă dl. Chelaru (n.r. Ioan Chelaru). I-am cerut dlui Geoană să-l numească pe dl. Chelaru, însă nu a vrut. Din păcate, va decide Biroul Permanent”, a adăugat Ponta.

El a spus că reprezentanţii PDL au susţinut „clar” că nu îl susţin pe Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al Senatului şi că aşteaptă acţiunea de revocare, care deja a fost făcută.

„Credeţi că cei de la PDL au minţit pe toată lumea? Trebuie convocat Biroul Permanent. Mergem la vot. Considerăm că o candidatură a PDL la funcţia de preşedinte al Senatului e împotriva deciziei Curţii Constituţionale. Dar haideţi să mergem la vot”, a mai declarat Victor Ponta.

Mircea Geoană, în calitatea sa de preşedinte al senatului a refuzat să dea curs cererii de revocare şi a susţinut ordinea de zi curentă, pe legiferare. „Cererea dumneavoastră este nulă, nu există instuţia revocării preşedintelui Senatului” – le-a spus Mircea Geoană foştilor colegi de la PSD.


Senatorii PSD au părăsit sala şi au cerut o convocare de urgenţă a Biroului Permanent al senatului – cerere pe care Mircea Geoană, în calitatea sa, a respins-o. Consultările liderilor de grup s-au finalizat cu acordul convocării BP, dar Micrea Geoană a declarat că a luat act de acest acord, însă a decis ca lucrările să continue în mod obişnuit.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: