Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

6 octombrie, 2020

Consolidarea transparentă într-un singur cost a discounturilor impuse de marii retaileri furnizorilor de produse agroalimentare – este una dintre prevederile pe care fermierii și procesatorii agro-alimentari și le doresc precizate în legea care va transpune, în legislația națională, Directiva UE 633 / 2019, privind practicile comerciale neloiale în lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

„Ar putea fi un fel de DAE (referire la dobânda anuală efectivă, în care se consolidează toate costurile legate de acordarea unui credit, pe lângă dobândă, n.r.), în care să intre și taxa de raft și toate taxele pe care retailerii ni le contrafacturează, care mai de care mai îngenioasă”, a explicat Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor Români (AFR), pentru cursdeguvernare.ro.

„Taxele” prin care se diminuează, de fapt, încasările furnizorilor cu costul unor așa numite servicii ale beneficiarilor, ar putea fi consolidate într-un cost unic precizat într-un contract făcut după un model prevăzut de lege.


„S-ar termina astfel cu practica în care eu facturez produsul și beneficiarul îmi contrafacturează cine mai știe ce servicii, care încurcă lucrurile”, spune președintele AFR, referindu-se la tehnicile de negociere care se folosesc de mecanismul descris.

De asemenea, de la lege se așteaptă precizarea condițiilor de aplicare a unor prevederi explicite ale Directivei UE 633 / 2019 privind plata furnizorilor de produse perisabile: NU mai târziu de 30 de zile de la data livrării.

Fermierii se așteaptă ca termenele de plată să fie scurtate, după caz, până la 7 zile, și mult sub 60 de zile, care este termenul maxim pentru alte produse alimentare.

Totodată, Directiva își propune să protejeze furnizorii de posibele abuzuri ale clienților lor mai puternici și stabilește cinci praguri de venituri sub care se încadrează cei dintâi, respectiv peste care se situează cei din urmă: 2, 10, 50,150 și 350 de milioane de euro.

Trasul  de timp tradițional


Conusltările privind proiectul de transpunere a Directivei sunt foarte dificile din moment ce durează cel puțin din iulie anul trecut. Alegerile parlamentare vor împinge apariția proiectului de lege spre termenul limită de adoptare de 21 mai 2021.

Lucrul la proiect era în toi în octombrie 2019, când Ministerul Agriculturii își propunea extiderea unui grup de lucru interministerial, înființat în iulie 2019, prin includerea și a altor „instituții responsabile” în afară de Ministerul Economiei, Consiliul Concurenței și Autoritatea pentru Protecția consumatorilor.

Un an mai târziu, la jumătatea lunii iulie, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spunea că textul ordonanței de transpunere a directivei există și că „în curând o să-i dăm drumul”. Declarația venea după o întâlnire cu asociații ale procesatorilor agro-industriali, iar ministrul acuza retailerii că au reintrodus „tot felul de taxe – discount de volum, reducere ulterioară raportată la cifra de afaceri, remiză lunară”, potrivit Agerpres.

De asemeni, Adrian Oros deplângea faptul că semnalele Ministerului, ale producătorilor și procesatorilor români nu au fost „clar înțelese. Noi oricum o să dăm drumul la această ordonanță ca să reparăm aceste abuzuri”, mai promitea ministrul Agriculturii în 15 iulie.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: