Problemele guvernării de stânga văzute dinspre stânga. Despre statul social

Cu sau fără atacurile furibunde ale dreptei din ultimii ani, statul social este punctul sensibil al stângii politice și partinice. Ineficiența statului, birocrația, corupția, toate sunt realități percepute ca atare de o majoritate a românilor. Guvernările lui Traian Băsescu nu au făcut decât să pună reflectorul asupra acestei realități, să-i dea tușe caricaturale și s-o identifice drept principalul obstacol al dezvoltării României. Un stat care nu „livrează”, care taxează prea mult, în care unii muncesc și alții primesc – aceasta a fost baioneta ideologică a celor care, prin guvernarea lor, au adus în prim-plan utopica variantă a statului minimal.

La torentul dreptei, stânga politică s-a arătat timorată și lipsită de reacție, preferând să atace mai degrabă „execuția” guvernării, cu defectele sale, nu fundamentarea ei ideologică. Statul social a devenit, pentru stânga politică, un fel de copil cu care te rușinezi și pe care îl ferești de ochii oaspeților. Tot preferând să întoarcă și celălalt obraz, stânga politică a transformat statul social dintr-un subiect de eficiență într-o chestiune de eficacitate. De la cât de bine reușește statul să răspundă inegalităților din societate, nivelului de sărăcie și eșecurilor pieței s-a ajuns la blamarea intervenției, la ridiculizarea „asistanatului”, la poveștile cu șoferii din Botoșani care aveau pensie de nevăzător și la romii care veneau cu Mercedes-ul să-și ridice ajutorul social. O artilerie comunicațională s-a pus, cu succes, în slujba proiectului ideologic băsescian.

Guvernarea PSD/USL are toate instrumentele pentru a porni la recredibilizarea statului social, la impunerea unui discurs alternativ. Are susținere publică, are o opoziție divizată și de multe ori inexistentă, are majoritate în Parlament și frâiele guvernării. Important este să-și propună să se angajeze în acest efort, care nu e în niciun fel ușor. Dar, ca să fie mai clar, doar un astfel de efort îl poate ajuta pentru a da substanță unei guvernări a „rupturii” față de mandatul Băsescu. Victor Ponta nu e privit cu suspiciune pentru că îi dă un telefon lui Băsescu și are relații instituționale cu acesta, ci pentru că guvernarea sa pare o continuare a guvernării Boc. Suita de decizii pe care USL le blama în opoziție și le îmbrățișează la putere este un argument suplimentar ^(*1).

Direcţiile reabilitării statului social, într-o guvernare de stânga

Forțând un discurs despre eficiența statului social în dauna celui actual despre eficacitate, guvernarea de stânga, prin PSD, poate da concretețe obiectivului de justiție socială asumat în campania electorală. Cum s-ar putea derula practic reabilitarea statului social? Aș spune că două elemente sunt decisive.

Pe de-o parte, ar trebui exact identificate limitele de eficiență ale statului social, ale sistemului de educație, de sănătate, de securitate socială. Este foarte important să se arate, cu cifre, cum, în design-ul actual, aceste sisteme nu funcționează în avantajul celor mai vulnerabili și chiar contribuie la adâncirea inechităților și inegalităților, la dinamitarea egalității oportunităților. Cercetări realizate până acum deja pun în evidență acest lucru. De exemplu, potrivit unei Analize Funcționale a Sistemului de Sănătate din România realizate de Banca Mondială, jumătate dintre cei mai săraci 20% dintre români nu apelează la servicii medicale, deși ar avea mare nevoie de ele, iar 42% dintre bolnavii cronici atinși de sărăcie declară că nu apelează la serviciile medicale (2*). Aceeași lipsă de eficiență trădează și sistemul de educație. Așa cum arată datele, „potrivit Raportului asupra stării sistemului național de învățămînt 2009-2010, în mediul rural, 45% dintre elevi termină şcoala primară şi merg mai departe la gimnaziu, 45% dintre elevii de gimnaziu, îl absolvă și continuă studiile liceale, în timp ce 27% dintre tinerii care termină liceul ajung la facultate” (3*). În plus, arată studiul BNS „Eficiența politicilor de securitate socială în România” din 2011, sistemul de protecție socială din România este ineficient. „În ce privește șomerii, elevii și persoanele aparținând unor minorități cheltuielile nu-și ating ținta. […] Sistemul de protecție socială favorizează, paradoxal, persoanele cu studii superioare și pe cele din mediul urban.”(4*)

Într-o țară care, în UE, are cel de-al doilea procent de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei sau care sunt în risc de sărăcie, peste 40% din populație ^(5*), nevoia de a pune statul social în slujba celor mai defavorizați poate constitui baza unui narativ ideologic și electoral de succes, dar mai ales a unei guvernări reușite.

Pe de altă parte, odată identificate eșecurile sistemului, este esențial ca măsuri curajoase să fie luate de către Guvern. Beneficiile sociale trebuie să ajungă la cei mai defavorizați și să creeze rezultate pentru aceștia, în ideea reducerii dependenței. Nu are niciun sens să-i subvenționezi pe cei pe care astăzi îi ajuți, dar nu au nevoie (cazul subvenției generalizate la căldură în București, de exemplu). Un sistem progresiv cu adevărat, care să țintească la bază, poate fi principiul de acțiune al stângii guvernamentale. Bineînțeles, pentru toate acestea este nevoie de eficiență la nivel administrativ și de calitate a datelor pe care să se fundamenteze politicile publice.

Prin măsurile adoptate, dacă ele sunt inteligente, Guvernul poate transforma o mare vulnerabilitate într-un avantaj. Poate arăta efecte, poate arăta eficiență, poate impune discursul său alternativ. De această dată, cu sprijinul exemplelor și al succeselor punctuale.

Recadrarea discuției despre statul social

Așa cum arată ea astăzi, dezbaterea publică n-a ieșit din zodia „omul gras” vs. „omul slab”. Mai practic, ea traduce o construită tensiune între cei care contribuie (puțini, o arată cifrele) și cei care beneficiază. Este o linie de conflict pe care guvernarea de dreapta și expresia ei politică au exploatat-o în ultimii ani în bătălia ideatică.

Dar cadrul discuției se poate modifica, în sensul rediscutării contractului social. Dezbaterea nu este despre cei „grași” și „cei slabi”, ci despre ce se întâmplă cu banii pe care tu îi plătești din poziția de contribuabili. Înțelegând nevoia solidarității, ajung ei unde trebuie sau sunt risipiți? Tu, contribuabil fiind, ajungi să beneficiezi de pe urma lor (ca să luăm exemplul sistemului de sănătate)? Funcționează statul social în avantajul tău și al celor din jur? Dacă nu, ce e de făcut pentru eficiență?

Nici evaziunea fiscală nu va scădea, nici abandonul școlar, nici mortalitatea infantilă atât timp cât cetățenii resimt și percep eșecul contractului social. Nu putem avea un stat polițienesc care să aducă respectarea regulilor, ci avem nevoie de exemple care să arate că e mai rațional să te conformezi. Pentru a cere mai mulți bani, statul în România trebuie să facă un exercițiu (prea centrat pe imagine poate pentru unii, dar necesar) de transparență și eficiență, care astăzi lipsește. Aceasta este prima provocare a unei guvernări de stânga.

*

(1*) – Unele exemple disponibile aici
http://www.zf.ro/zf-24/guvernul-ponta-face-exact-ceea-ce-critica-in-motiunea-care-a-dus-la-caderea-guvernului-ungureanu-10850518

(2*) – Banca Mondială, Analiza funcțională a sistemului sănătate în România, pag. 12. Analiza este disponibilă aici
http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/rapoarte-finale-bm/etapa-II/MS_RO_FR%20Health%20Sector_ROM.pdf

(3*) – Date disponibile aici
http://www.criticatac.ro/19114/coala-excluilor-precaritatea-invmintului-rural/

(4*) – BNS, Eficiența politicilor de securitate socială în România, pag. 5. Raportul este disponibil aici
http://ftp.bns.ro/observator/studiu_eficienta_convertit.pdf

(5*) – Date disponibile aici
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/People_at_risk_of_poverty_or_social_exclusion .

***

Costin Ciobanu este masterand în comunicare politică și socială al Universității Paris 1 Panthéon – Sorbonne, consultant politic și fost consilier al Președintelui Senatului (2009 – 2011)