Pro România a devenit marți membru al Partidului Democrat European (EDP), a anunțat partidul condus de Victor Ponta, într-un comunicat de presă.
EDP a funcționat în Parlamentul European, din 2014 până în 2019, în același grup ca și ALDE.
În noul legislativ european, ALDE (Europa), RENAISSANCE (partidul președintelui francez Emmanuel Macron) și USR-PLUS vor forma un nou grupu politic și va renunța la câțiva dintre vechii membri (printre care și ALDE România, condus de Călin Popescu Tăriceanu).
Victor Ponta dă de înțeles că va ajunge coleg de grup politic al lui Dan Barna și Dacian Cioloș, idee respinsă categoric de Dan Barna în urmă cu câteva zile.
”Partidul Democrat European (EDP), înființat în decembrie 2004, la Bruxelles, este o formațiune politică ce are o doctrină de centru și este în favoarea integrării europene (…) Conform definiției date chiar de unul dintre fondatorii formațiunii politice europene, François Bayrou, EDP este un partid pentru oamenii care nu sunt nici conservatori, nici socialiști. De la începutul celui de-al șaselea Parlament European, din 2004-2009, EDP a constituit un grup parlamentar comun cu Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), numit Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa. Deși deputații ALDE și EDP continuă să stea împreună, în același grup parlamentar, cele două partide politice europene rămân entități separate”, se arată în comunicatul transmis de Pro România.
Liderul USR, Dan Barna, a anunțat deja că nu se pune problema afilierii Pro România la noul grup politic, dar nu a vorbit nimic despre viitorul relației cu EDP: „Am văzut că au fost câteva declaraţii ale liderului Pro România. Dorinţe avem cu toţii, dar în momentul de faţă declaraţiile liderilor En Marche şi ALDE Europa au fost foarte clare – nu se pune problema afilierii domnului Ponta la această nouă grupare. Nu se pune problema afilierii Pro România la ALDE+RENAISSANCE+USRPLUS”.
Dan Barna nu este de acord cu afiliere Pro România, pentru că „mulţi de la Pro România l-au susţinut pe Liviu Dragnea să aducă România în situaţia în care ne aflăm astăzi”.