OMV Petrom a inaugurat primul său parc fotovoltaic, în localitatea Icoana, județul Olt, scrie News.ro.
”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a pus în funcţiune primul său parc fotovoltaic. Electricitatea va fi utilizata intern, în cadrul diviziei de Explorare si Producţie.
Parcul include aproape 1.000 de panouri fotovoltaice care au fost instalate pe o suprafaţă de 5.500 de metri pătraţi, echivalentul unui teren de fotbal, în localitatea Icoana, judeţul Olt. Acestea vor produce peste 4.600 MWh de energie verde pe întreaga lor durată de viaţă, estimată la 13 ani”, anunţă OMV Petrom.
Gradul de performanţă a instalaţiei este unul ridicat, de 84%. Prin înlocuirea sursei convenţionale de energie electrică, emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu peste 1.200 de tone pe întreaga durată de viaţă a panourilor.
„Acest proiect este o premiera pentru noi si face parte din programul de eficienţă energetică, prin care ne dorim sa reducem impactul asupra mediului. Vom continua să dezvoltam astfel de proiecte, care vor contribui la obiectivul nostru de decarbonizare a operaţiunilor”, spune Chris Veit, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie.
OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul OMV este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a peste 780 de benzinării sub două branduri – OMV şi Petrom.
Acţiunile OMV Petrom se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deţinute de persoane fizice şi juridice.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe şi dividende plătite în perioada 2005 – 2021.