Orașul Darabani, județul Botoșani, a decis desființarea Poliției Locale. Primarul a declarat Mediafax că Poliția Locală „nu prea își avea rostul” în Darabani și că acum se fac economii la bugetul local.
Desființarea Poliției Locale din Darabani a fost decisă la ultima ședință a Consiliului Local. Primarul Liviu Hrimiuc a declarat că este vorba mai mult de o reorganizare, iar cei șase angajați ai Poliției Locale vor fi transformați în agenți de pază.
Presa locală publică raportul de aprobare al deciziei, în care scrie: ”În vederea eficientizării cheltuielilor administrative și operativității aparatului de specialitate al primarului orașului Darabani, deoarece o parte a personalului Poliției Locale Darabani, pentru funcția și autoritatea ce o dețin, nu se bucură de respectul cuvenit din partea cetățenilor, datorită unor manifestări ale acestora din timpul serviciului cât și în timpul liber care aduc atingere prestigiului autorității publice în care își desfășoară activitatea, Serviciul Poliție Locală se desființează” .
„E o reorganizare, nu își pierde nimeni locul de muncă, or să rămână agenți de pază. O să devină mai eficienți în situația în care vor deveni personal contractual. Poliția Locală nu prea își avea rostul în orașul nostru. Cei șase vor fi angajați ai Primăriei, doar că li se va schimba statutul”, a spus Liviu Hrimiuc.
Întrebat care e logica desființării Poliției Locale, dacă angajații își vor păstra atribuțiile, Liviu Hrimiuc a răspuns că face economie: „Una e să fii polițist local și alta e să fii agent de pază. În primul rând, facem ceva economii la bugetul local. Am făcut un calcul, dar nu am datele în față, nu pot să vă spun ce economii vom face”.
Pentru a fi pusă în aplicare, decizia consiliului local trebuie aprobată de Prefectura Botoșani.
13 consilieri locali au votat pentru adoptarea acestei hotărâri, iar 4 dintre ei s-au abținut.
De asemenea, la Darabani a fost reorganizat Serviciul de asistență socială, compartimentul de Administrație publică a preluat mai multe funcții, Compartimentul juridic a fost mutat în subordinea primarului și a fost înființat un Compartiment tehnic în cadrul SGCL Darabani, Compartimentul Muzeul de Istorie și Etnografie Darabani plus Compartimentul Dispecerat-Monitorizare în subordinea primarului.