vineri

29 martie, 2024

1 august, 2018

Centrul pentru Seniori, din cadrul Primăriei Capitalei, plăteşte aproximativ 400.000 de euro pentru ca 1.000 de pensionari să beneficieze de câte o vacanță de opt zile Paralla – Katerini, Grecia.

Vacanțele vor avea loc perioada august-octombrie, pensionarilor selectați asigurându-li-se gratuit și transportul.

Pot beneficia de aceste bilete pensionarii din Bucureşti care au cel puţin 50 de ani, locuiesc în Bucureşti  şi au un venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 de lei).


Toate costurile vor fi suportate de municipalitate, iar pachetul de vacanţă include, pe lângă masă, cazare şi transport, vizitarea obiectivelor turistice din Meteora cu un ghid turistic, şi excursii la Muntele Olimp, precum și petreceri tematice („Seară Grecească”, „Seară Românească”).

Vacanțele sunt organizate prin firma TRAMP TRAVEL INTERNATIONAL SRL.

Înscrierile au început miercuri, iar cererile se depun la biroul de relaţii cu publicul din strada Constantin Mille, nr. 10.

Această nouă măsură a PMB vine după numeroase alte chetuieli populiste aprobate recent în Consiliul General al Municipiului București.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: