10 noiembrie, 2020

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au încheiat marți un contract de finanțare pentru reabilitarea a 210 kilometri din reţeaua principală de termoficare, ceea ce reprezintă 22% din totalul rețelei. Valoarea contractului este de 1,6 miliarde lei, din care 1,3 miliarde lei finanţare nerambursabilă.

„Semnăm astăzi contractul de finanţare pentru reabilitarea a 210 kilometri, reţea principală din reţeaua de termoficare, din cei 954 pe care reţeaua îi are. Adică 22%. Din 2016 până în 2020, numărul de avarii în reţeaua de termoficare a crescut de la 420 la 1.300”, a precizat Nicuşor Dan.

Lucrările vor permite reducerea pierderilor pe reţeaua de distribuţie şi îmbunătăţirea condiţiilor în care sunt furnizate căldura şi apa caldă.


„Prin această finanţare şi prin lucrările pe care le vom demara, deîndată ce vremea ne va permite şi după ce vor fi finalizate procedurile de achiziţie, o să avem trei mari îmbunătăţiri. În primul rând, îmbunătăţirea calităţii căldurii şi apei calde pentru bucureşteni. În al doilea rând, reducerea pierderilor, care se va duce într-o reducere a subvenţiei pe care municipalitatea o plăteşte în fiecare an. În al treilea rând, dar nu cel mai puţin important, reducerea poluării atmosferice pe care această ineficienţă o generează”, a spus primarul Capitalei.

Finanțare suplimentară de 200 de milioane de euro

Prezent la semnarea contractului, premierul Ludovic Orban a precizat că săptămâna viitoare, la Ministerul Economiei, va avea loc o întâlnire dedicată planurilor de investiţii pentru ELCEN. Orban a mai declarat că Guvernul va căuta surse financiare suplimentare, pentru a sprijini continuarea proiectului de reabilitare a reţelei de termoficare din Bucureşti. Marcel Boloș a precizat că Primăria Capitalei va primi o finanțare suplimentară, de 200 de milioane de euro.

„Sunt trei componente. O componentă este transportul energiei termice. Prin finanţarea de astăzi, asigurăm reabilitarea a 22%. Prin finanţarea suplimentară anunţată astăzi, mai finanţăm 13%, deci avem un total de 35% şi specialiştii spun care sunt zonele cele mai vulnerabile. Aceasta este pe transportul energiei. Ceea ce a anunţat prim-ministrul şi va fi săptămâna viitoare la ELCEN, vor fi investiţii pentru producerea energiei termice „, a explicat Nicuşor Dan.

7 ani necesari pentru reabilitatea întregii rețele

La finele lunii octombrie, Nicușor Dan declara că ar fi necesari 7 ani pentru a reabilita întreaga rețea de termoficare a Bucureștiului. El anticipa atunci că înlocuirea țevilor va începe în februarie 2021. „Ce facem până în februarie este management de avarie, adică trebuie să fim suficient de rapizi, astfel încât să reușim să reparăm sutele de avarii care vor apărea în această iarnă. Mă aștept să avem undeva la 10-15 avarii pe zi. Din februarie urmează chestiunea de fond, înlocuirea rețelei. O să dureze 6-7 ani, însă specialiștii au identificat care sunt zonele cele mai problematice, cu ele vom începe”, a precizat acesta.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: